Un doctor care te trimite după medicamente. Pe banii lui!
Săptămâna trecută, duminică, spitalul de copii Victor Gomoiu din Bucureşti, camera de gardă. Alexandra, 3 ani, după zece reprize de vărsături, adusă de părinţi. Consultaţie.
Săptămâna trecută, duminică, spitalul de copii Victor Gomoiu din Bucureşti, camera de gardă. Alexandra, 3 ani, după zece reprize de vărsături, adusă de părinţi. Consultaţie.
Dacă ne luăm după jalea unei părţi a directorimii de prin ţară, după algoritm, ieşirea PSD-ului de la guvernare va fi însemnată cu o pietricică neagră în cronica acestui partid. Persoane care se văzuseră cu sacrificii în fruntea cîte unei direcţii sau a vreunei trebuşoare locale care are un director în schemă nu prea vor să-şi ia tălpăşiţa din funcţiile recent dobîndite. Au şi apărut semne că demisia de onoare a miniştrilor PSD nu e considerată obligatorie şi pentru ei de directorii locali numiţi politic de prin judeţe. Notabilităţile locale ale PSD-ului
Oare ar fi avut viaţă mai lungă Coaliţia PSD&PDl dacă cele două partide ar fi mers într-un teambuilding de felul celui de mai jos?
Team Building Proposal
Vezi mai multe video din Divertisment
(Articol apărut în numărul din 29 septembrie al Revistei 22)
România ar fi mai mult decât e astăzi cu mai puţini. Mai puţini parlamentari, mai puţini miniştri, mai puţini prefecţi, mai puţini în consilii, comitete şi comisii. Sunt prea mulţi şi tendinţa lor naturală e să vrea să fie din ce în ce mai mulţi. Fiecare îşi formează un aparat care inventează rosturi cu o ingeniozitate demnă de o cauză mai bună. E probabil cea mai grea luptă pe care România o are de dat – cea cu cohortele bugetofage.
Iau un exemplu de care m-am lovit recent, ca om de afaceri: trezoreria.
Am plecat spre Sibiu unde am fost invitat la o mini-stagiune a Teatrului Naţional Radu Stanca şi nu am luat autocarul pus la dispoziţie de organizatori, am plecat cu maşina mea. Am făcut 12 kilometri, de acasă pînă la autostradă, într-o oră şi jumătate! Fără să fie vreun accident pe parcurs, fără să se repare porţiuni din drum.
În vremea asta, Oprescu, autorul celui mai lung cîrnat (maxima sa realizare de primar general) se gîndeşte să candideze pentru postul de la Cotroceni! Mişto ţară!
Gata, mi-ajunge. Sparga-si capul, nu ma mai priveste. Am lucruri mai bune de facut, senzatii de care sa ma bucur, emotii de trait, oameni in care sa-mi consum dragostea, prietenia sau suferinta. De cateva zile, cum deschid televizorul incep sa ma simt jignit. Luat de fraier. Asta nu-i tara mea, nu-i criza mea. Le am pe-ale mele infinit mai pretioase.
Adevaratele cauze pentru care merita sa lupt nu-s si ale voastre, domnilor Basescu, Geoana, Antonescu, Oprescu…Is dincolo de voi. Nu le veti intelege niciodata. Poate doar atunci cind veti fi in stare sa priviti cerul de sub inaltimea unui fir
Văzându-l pe Dan Nica luându-şi rămas bun, după ce a fost remaniat de Boc, îţi venea să plângi, atât a fost de înduioşător. Aş băga mâna în foc că au fost destule pensionare care nu şi-au putut înfrâna lacrimile. „Săracul băiat, uite ce i-au făcut!”, şi-or fi şoptit ele în batistă. De la înălţimea pensiilor lor de 4-5 milioane, băbuţele s-au uitat în jos, cu milă, la bieţii minişti PSD milionari în euro, daţi la o parte şi trimişi să se odihnească în vilele lor cu piscină. În acest timp, alţi miniştri îşi frecau palmele, bucuroşi că Palatul
S-au retras de la guvernare jigniţi. A fost ca un joc de poker şi rămîne ca un joc de poker. Continuă creşterea mizei. Din păcate, orice înseamnă guvernare, decizii contracriză şi celelalte, se amînă începînd de azi pe termen nedefinit. Urmează un lung joc în parlament, urmează alegeri, urmează negocieri pentru noi alianţe în funcţie de cine va ieşi preşedinte.
PSD s-a tot chinuit să-şi arate bărbăţia. Şi, cînd un mugur de curaj şi intransigenţă s-a arătat şi şi-au dat demisia, Traian Băsescu a încins o horă pe cinste undeva la Cluj. Batjocura a fost
ca nu inteleg de ce un personaj atat de insipid ca Dan Nica este aşa de important pentru PSD. Pentru el, ditamai partidul renunţă la guvernare şi riscă alienarea unui întreg sector de activisti si notabilitati ale stangii-caviar de prin judetele patriei.
Chiar nu puteau ajunge la un compromis? De când a devenit Dan Nica un fel de Preafericit inamovibil al Administraţiei şi Internelor?
Nu aveti senzatia ca Mircea Geoană arată ca propria-i fantomă când anunţă plecarea de la guvernare?
Întrebare: E cineva atât de prost încât să-şi imagineze că demiterea lui Nica s-a făcut fără ca Emil Boc să-l fi sunat măcar pe Traian Băsescu?
Sau: E cineva atât de naiv încât să creadă că Emil Boc, omul pe care Traian Băsescu l-a făcut premierul României, ar fi îndrăznit – acest om, zic – să provoace o asemenea turbulenţă, fără ca inventatorul său, Traian Băsescu, să ştie?
Şi dacă a ştiut, e cineva atât de încet la minte încât să creadă că Emil Boc ar fi avut curajul nebun de a nu fi de acord cu Traian Băsescu şi de a modifica guvernul de capul
De vreo cinci ani încoace se tot învârte ideea că următorul hegemon mondial ar putea fi China, dacă va continua să se dezvolte în ritmul cu care ne-a obişnuit. Ei bine, anul acesta, când China reuşeşte să fie singura ţară care păstrează o creştere economică de 8%, vocile care susţin viitoarea supremaţie a Chinei s-au înmulţit. Ceea ce mă uimeşte, însă, este nuanţa de admiraţie care se simte în tonul analiştilor, mai ales acum, la aniversarea a 60 de ani de Chină comunistă. Care aniversare, între noi fie vorba, va aduce ce e mai rău din defilările comuniste pe care le cunoaştem, doar că la o scară de un milion de ori mai mare.
Ideolog, strateg, fără mari funcţii, ieşit cumva din rîndul “maimarilor” de partid după ce a părăsit PNL pentru PDL. Dar intrat “oficial” în rîndul “intelectualilor lui Băsescu” de la Institutul Cultural Român – etichetă care-l face să spună că presa s-a vadimizat complet. A inventariat defectele şi calităţile lui Traian Băsescu cu o nonşalanţă pe care puţini şi-o permit în disciplinatul PDL. De aceea mi-a lăsat impresia de “om puternic”. A listat chiar şi unele greşeli de partid. Crede ca necesară alianţa cu liberalii dacă preşedintele
L-am văzut la televizor pe Vanghelie vorbind la tribună, avînd aerul că el conduce PSD-ul. A vorbit cam ca tovarăşul Nicolae Ceauşescu (au cam aceleaşi studii!) demascînd şi iar demascînd. L-am auzit, cu tupeu, vorbind despre cinste. În fine, nu am putut ţine pasul cu discursul lui. Am reţinut, la final, sala, pe care la televizor nu au arătat-o, scandînd numele lui Vanghelie secunde în şir! Fraţilor, dacă România va mai cunoaşte, vreodată, dictatură, va fi atunci cînd în fruntea ei se va afla Vanghelie ! Să nu spuneţi că nu v-am spus!
Taxa de raft, obiectul eternei dispute dintre producători şi marile magazine va fi eliminată prin lege, iar iniţiatorii speră că asta va duce la ieftiniri. 30% este scăderea estimată de ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu: „Nu ştiu cum ar putea creşte”, spune el. Păcat, iată cum:
1. Prima eroare e de poziţionare vis-a-vis de realitate. Indiferent de natura contractelor şi de felul în care le va schimba statul prin lege, hypermarketurile au dreptul să cumpere la ce preţ vor şi să vândă la ce preţ vor. Şi n-au vreun motiv nou să-şi sacrifice din marja de profitabilitate,
Marţi, 29 octombrie 2009. PSD e, formal cel puţin, încă la guvernare. Nu e neapărat o veste bună pentru social-democraţi.
Cine scanează cinstit istoria adusă la zi a relaţiei PSD-PDL în formula guvernamentală forjată după alegerile parlamentare de la finele anului trecut nu poate să nu observe că, până de curând, marele încasator al acestui duet a fost PD-L.
Pedeliştii au făcut eforturi serioase şi au reuşit să impună ideea că sunt un partid aflat în totalitate la putere. Această prezenţă plenară are mai multe explicaţii, dar nu voi insista
Exista si e la indemina! 🙂
In doua vorbe: guvern minoritar UDMR! Executiv cu oamenii de la formatiunea politica a etnicilor maghiari.
Fara tehnocrati! Doar udemeristi 🙂
Asta inseamna, desigur, ca am avea inclusiv ministru de interne de la UDMR. Adica, de la opozitie.
Ce spuneti?
P.S. Un alt unghi senzational, pe blogul lui IT Morar. Demonstratia colegului meu mi s epare impecabila!
Mă îndoiesc că Băsescu e străin de povestea cu înlocuirea lui Dan Nica de la Interne. Dar, aşa cum mă aşteptam, nu vrea să vadă coaliţia ruptă pînă la alegeri. Şi cu atît mai puţin să fie acuzat că o eventuală ruptură ar fi opera lui. Aşa că după ce Boc a zis că nu-l mai vrea pe Nica la Interne, iar Geoană că ori Nica ori la revedere, Băsescu l-a convins pe Geoană să vină la Cotroceni, Boc avînd convingerea în plic. Haotizat şi disperat că pentru el a început numărătoarea inversă, Geoană reacţionează după inspiraţia ultimului minut. Mai întîi a susţinut
Iliescu a dat tonul: a făcut legătura Băsescu-Lacrimi-Alcool. Papa PSD spune in urma cu citeva zile ca lacrimile lui Basescu sint de la alcool. Iliescu traieste in extaz descoperirea limbajul de tabloid, ca pe un soi de acid pentru propriul limbaj de lemn. Daca el a putut, atunci toţi pesedeii au sărit să desăvîrşească vorbitul în fiolă.
Nu m-aşteptam ca Hrebenciuc să fie în halul ăsta de enervat. Dacă s-a dat un semn de slăbiciune de la PSD, ăsta a fost cel mai puternic: Hrebe şi-a pierdut calmul şi a dat o declaraţie care n-are nimic de-a face cu imaginea de negociator
Nica a fost un ministru de Interne prost. La fel de prost ca ceilalţi miniştri de interne şi la fel de prost ca toţi ceilalţi miniştri ai guvernelor de după ’89.
După criteriul prostiei el s-a plasat, aşadar, în standardul meseriei, cu mici variaţii valorice faţă de restul catastrofelor profesionale numite la ministerul epoleţilor. Pe timpul scurtului şi încâlcitului său mandat, hoţii, criminalii şi corupţii României n-au fost nici mai timizi şi nici mai activi ca altădată. Criminalitatea a fost într-o medie istorică, aceiaşi din anii trecuţi şi viitori, netulburată
Dacă acceptăm că statul este deţinătorul monopolului asupra violenţei legitime atunci trebuie să pornim de la premisa că statul este suficient de responsabil pentru a nu abuza şi pentru a limita numărul greşelilor. Că reprezentanţii statului (democratic) dau dovadă de suficientă raţiune şi respect faţă de proprii cetăţeni pentru a nu folosi violenţa decât în cazuri extreme, situaţii în care trebuie salvate vieţi sau prevenite dezastre de amploare. Avem de-a face cu un fel de calcul judicios (sau cinic, numiţi-l cum vreţi) al costurilor şi beneficiilor.
Or, atunci