CHECK-IN. Centrala proprie devine un lux la bloc

Adio, centrale termice de apartament cu costuri reduse de montaj! Cam așa s-ar rezuma vestea primită în aceste zile din partea Asociaţiei Energia Inteligentă. Proiectele de instalaţii de gaze pentru centrale termice cu coşuri individuale, în apartamente, nu vor mai fi avizate de verificatorii de proiecte pentru a fi montate. Ana Maria Păcuraru dă check in pe harta încălzirii din România. 

Potrivit Asociaţiei Energia Inteligentă, proiectele de instalaţii de gaze care alimentează centrale termice cu coşuri individuale în apartamente nu vor mai fi avizate. Potrivit legii, în cazul instalării microcentralelor termice cu putere instalată de până la 25 kW în locuințe tip apartament din blocurile de locuințe cu mai multe niveluri, proiectantul și beneficiarul sunt obligați să asigure evacuarea gazelor arse printr-un coș colector vertical, a cărui înălțime să depășească aticul blocului.

Așadar, evacuarea gazelor produse centralele de apartament nu se mai poate face în dreptul balconului ci deasupra blocului. Pentru ca cineva să poată să monteze o astfel de centrală termică, are nevoie de modificări aduse la structura imobilului de locuințe. Așadar de acceptul asociației de locatari. Costurile sunt mari dacă dintr-un bloc de 100 de familii, doar una singură se debranșează pentru a se încălzi printr-o instalație privată.

Potrivit experților, de 20 de ani însă regulile în România sunt încălcate. Numărul locuinţelor şi gospodăriilor racordate la sistemul centralizat s-a înjumătăţit în ultimele 2 decenii. Asta din cauza incompetenței autorităților de a gestiona rețelele de termoficare din multe orașe și mai ales din capitală. Cum acționează românii care s-au săturat de batjocoră și vor confortul oferit de o centrală proprie pe gaz? Caută o firmă specializată care le întocmeşte un proiect, avizat de un verificator atestat de ANRE. 

Cu proiectul autorizat, firma respectivă execută instalaţia, care conţine şi un horn, care pleacă din centrală şi iese din locuinţă, de obicei prin peretele bucătăriei. Aici se încalcă legea. Pereții multor blocuri din capitală de exemplu, sunt plini de astfel de găuri. Din punct de vedere al siguranței, riscurile ar fi mici, spun specialiștii. Marea problemă o constituie poluarea pentru că dioxidul de carbon emanat de la etajul 1 ajunge la etajele superioare. De aceea hornurile trebuie construite deasupra blocului. Mare atenție, așadar, dacă vreți să vă debranșați și să vă instalați o centrală de apartament!

Ana Maria Păcuraru dă zilnic Check IN acolo unde descoperim o problemă. Astfel, autoritățile vor avea o hartă cu puncte în care trebuie să vină cu soluții. Să fiți sănătoși, căci sănătatea e mai bună decât toate!

 

Sursa: Vox Publica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here