Cozi interminabile la instalațiile de transport pe cablu de pe Valea Prahovei

Cozi interminabile la instalațiile de transport pe cablu de pe Valea Prahovei

februarie 20, 2021 0

Mii de turişti se află, sâmbătă, în staţiunile de pe Valea Prahovei, la instalaţiile de transport pe cablu care deservesc domeniile schiabile formându-se cozi care se întind pe zeci de metri, potrivit adevarul.ro.

La Cota 2000 din Bucegi, pe domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, un telescaun s-a oprit din cauza unei defecţiuni tehnice, iar cei 110 turişti aflaţi în instalaţie la acel moment au fost coborâţi după ce a fost pus în funcţiune motorul de rezervă, care funcţionează pe motorină.

La Sinaia, oameni stau la coadă pentru a urca în telegondolele care urcă la Cota 1400 şi către pârtiile de mare altitudine de la Cota 2000, iar conform estimărilor administratorilor domeniului schiabil, în jur de 2600 de persoane au urcat pe munte până la ora transmiterii acestei ştiri.

 
Aproximativ 110 turişti aflaţi în Telescaunul Soarelui au rămas blocaţi, timp de un sfert de oră, din cauza unei defecţiuni tehnice la instalaţie, a declarat pentru News.ro Cătălin Ticu, director  al S.C. Transport Urban Sinaia SRL
 
Aceştia au fost coborâţi din instalaţia după ce a fost pus în funcţiune motorul diesel, care este folosit î astfel de situaţii, iar la ora transmiterii acestei ştiri instalaţia a fost reparată, s-a făcut cursa de probă şi telescaunul a fost repus în funcţiune.

Pe domeniul schiabil al staţiunii ,Pârtia Carp este deschisă, însă administratorii acesteia atrag atenţia asupra faptului că aceasta este foarte dificilă, fiind destinată exclusiv schiorilor avansaţi. În plus, pârtia are porţiuni cu gheaţă şi sunt zone cu ceaţă.

La Sinaia sunt amenajate şi deschise pârtiile Lăptici 1 şi 2, Valea Soarelui 1 şi 2, Valea Dorului 1, Varianta, Varianta Furnica şi Drumul de Vară. De asemenea, instalaţia deserveşte Pârtia Nouă, care coboară de la Cota 1400, este amenajată şi deschisă.

Sursa: Realitatea de Prahova

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.