Mogulii vechi şi noi
Atunci când vorbeşte de presă, Traian Băsescu rosteşte rar nume de jurnalişti sau televiziuni. Poate că e firesc. Şi-a găsit Naşul. La noi, în schimb, se uită printr-un singur ochean, la capătul căruia se vede, indiferent de peisaj, mogulul. Pe Luca Niculescu nu-l mai recomandă nici profesionalismul, nici şcoala de presă. De ieri, pe fruntea lui scrie: mogulul Sassu! Îmi amintesc că, în drumul spre Cluj pentru lansarea unei staţii locale Realitatea TV, un fost patron de televiziune m-a abordat întrebându-mă politicos ce face Mogu’, iar la despărţire m-a rugat, făcându-mi cu ochiul, să-i transmit salutări. O fac pe această cale, deşi a trecut mai mult de un an şi, sincer, nu cred că-l intereseză ce i-aş transmite eu. Pe toţi ne interesează, însă, ce transmite preşedintele cetăţenilor şi ce transmit jurnaliştii în legătură cu mesajele sale. Confuzia pe care o promovează Traian Băsescu este că ne identifică pe noi, jurnaliştii, cu oamenii cu care se răfuieşte.
Această asociere a scos din sărite mulţi ziarişti, pe care a ajuns să şi-i ostilizeze fără nici cea mai mică adiere de… vânt. E aiuritor episodul în care îl blamează pe corespondentul nostru la Craiova că le plânge de milă oamenilor de vreme ce lucrează pentru Vântu. Eu nu ştiu dacă ce i se impută lui Vântu e mai nasol decât ce i se impută lui Traian Băsescu, Dinu Patriciu sau alţi moguli, mai vechi ori mai noi… Ştiu sigur, însă, că statul în care trăiesc şi al cărui şef este Traian Băsescu n-a putut să-mi demonstreze nimic. Şi mai ştiu că, de pildă, un jurnalist de mare talent, pe care îl preţuiesc mult, Traian Ungureanu, şi pe care l-am văzut aseară sfătuindu-l pe candidat, nu devine îndoielnic pentru că a lucrat la Vântu şi nici pentru că acum îl sprijină din politică pe Traian Băsescu. Reperele mele ca cetăţean ţin de conduita fiecăruia în parte.
Faptul că din ce în ce mai mulţi jurnalişti i-au devenit ostili lui Traian Băsescu e o performanţă la care chiar domnia sa a reuşit să ajungă, înfierând fără distincţie. Ar trebui să-mi fie ruşine că domnul Vântu îmi e patron şi ar mai trebui să apar la televizor cu o mutră spăşită, eventual, făcând temenele. N-are importanţa ce şcoală am, ce scriu, ce spun. Tot la mogul lucrez! Şi totuşi, dacă titlul de recomandare ar fi fost slugărnicia faţă de patron, bănuiesc că Sever Voinescu n-ar fi fost acum în stafful preşedintelui, nu? Această viziune nu ne ajută, sincer, să performăm. Jurnalişti cu potenţial, cu şcoala BBC, RFI, Deutsche Welle, CNN vor fi astfel confundaţi de public cu cei chemaţi azi la audieri. Toţi suntem nişte şantajişti şi, pesemne, tot prin şantaj suntem constrânşi să-l aducem pe preşedinte în platou şi să-l poftim să ne înfiereze!
În ciuda răfuielii generale, Traian Băsescu poate obţine o şansă nesperată. De a redeveni preşedinte chiar şi cu voturile jurnaliştilor ostilizaţi, ‘incapabili’ să facă distincţia între adversarii săi înscrişi în cursă şi păpuşari precum Vanghelie sau Hrebenciuc.
