OPINIOMETRU: Întrebările esenţiale pentru principalii candidaţi. Lupta pe săracii cu duhul
Un articol bun despre cariera marelui „băiat rău”, Gheorghe Dinică. În rest, palme, pumni electorali. Am reţinut întrebările de bun-simţ enumerate de Ghinea şi care ar trebui puse obligatoriu în orice interviu tuturor candidaţilor. Iar C.T.Popescu îşi cauta cuvintele pentru descrierea celor multi şi săraci cu duhul.
Un articol bun despre Gheorghe Dinică scris de Iulia Blaga.
Gheorghe Dinica era un actor mare si un om mare pentru ca, pe langa talentul primit de la Dumnezeu avea inteligenta, putere de munca, o extraordinara vointa (s-a spus ca s-a lasat de fumat cu pachetul de tigari pe masa), un orgoliu foarte taranesc si uman al muncii sale, si o modestie pe care o masca de multe ori printr-o duritate aparenta.
Prestigiul sau, faptul ca era iubit de atata lume, de oameni care poate il stiau numai din filmele lui Sergiu Nicolaescu, era intarit de imaginea pe care oamenii si-o formasera despre el. Parea – si era – o persoana normala, naturala, putin ursuza cand simtea nevoia, si cu un extraordinar simt al umorului. Parea accesibil, dar nu era accesibil jurnalistilor, pentru ca refuza interviurile si declaratiile – din motive lesne de inteles.
Privind in urma la lunga lista de roluri din filme si de pe scena, e normal sa o gasesti prea scurta. Ar fi trebuit sa i se ofere mai mult. Ar fi trebuit ca cineastii din Noul Val sa nu-l uite. Ar fi trebuit sa fie recunoscut si in afara, mai mult decat sa joace in trei filme straine. Dar, tot privind lista filmelor in care a jucat, o observatie vine de la sine: oricat de prost era filmul, prezenta lui Gheorghe Dinica il salta. Nu poti spune des despre un actor ca nu l-ai vazut niciodata falsand, dar o poti spune despre Gheorghe Dinica. Umaniza atat de mult personajul incat ti-l facea simpatic, oricat de negativ era. (mai mult)
C.T.Popescu enumeră motivele pentru care lupta electorală pentru cîştigarea săracilor cu duhul e atît de mare:
Ultimul răcnet în materie de logicăreală al d-lui preşedinte s-a produs ieri. „România va trece pe creştere în trimestrul doi al anului viitor. Vârful crizei a fost depăşit”, a cuvântat d-sa. Deci, în condiţiile în care statul român e dator vândut, datoria publică crescând în primele 8 luni ale lui 2009 cu 6,7 miliarde euro şi neputând decât să crească în continuare în lipsa banilor de la FMI, în condiţiile în care românii îşi plătesc tot mai greu creditele, peste 100.000 ajungând în vizorul recuperatorilor bancari, inflaţia creşte necontenit, leul geme sub presiunea euro, falimentele se ţin lanţ, dl. preşedinte specialist în macroeconomie „ştie el” că în câteva luni toţi aceşti parametri sumbri se vor da de trei ori peste cap şi vor arăta bine. Ceea ce nu-l va împiedica pe dl. preşedinte să declare la primăvară: „Nu v-am spus eu c-o să fie rău şi că bine o să fie peste 15-20 de ani?”
Dl. Băsescu nu e singurul, contracandidaţii săi sunt şi ei logicari redutabili. D-sa doar conduce în acest top. E bătaie mare pe voturile săracilor cu duhul din ţara asta. Voturile românilor înzestraţi cu raţiune nu par a interesa pe nimeni. (mai mult)
Textul lui CTP este taxat de Moş Călifar, care-l prinde pe „titanul” presei din România cu mâţa-n traista ciutacului, dar şi cu grave abateri de la regula verificării informaţiilor.
El lider maximo , undisputed number one, cum ne anunta Marius Tucă ieri in JN , CTP e fan Ciutacu. Altfel nu se explica de ce in editorialul de azi preia un fonfleu aruncat pe piată acum 2 zile la Vorbe Grele ( aici la min 22:00 ). Deci ce scrie CTP ( evident fara sa mentioneze sursa) ? Citeşte aici
Andrei Cornea întreabă unde ne sînt ONG-urile în 22:
Întreb însă, cu nelinişte: unde sunt vajnicele ONG-uri care, mai ieri, ţineau sus steagul democraţiei şi al libertăţii de exprimare? Unde sunt vocile lui Cristian Pîrvulescu şi Victor Alistar, care erau îngrijoraţi de „prefraudarea“ alegerilor din pricina referendumului? În ce gaură de şarpe s-a pitit Mircea Toma cu a sa Agenţie de Monitorizare a Presei? Unde este SAR-ul? N-ar fi fost acum momentul unei „coaliţii pentru o presă curată“? Nu le cerem, Doamne fereşte, să-l susţină pe Băsescu. Le cerem să-şi ridice glasul când unii dintre susţinătorii lui mai cunoscuţi sunt târâţi în noroi de trusturile de presă. Ei, cei din ONG-uri cel puţin, ştiu că numele „fripturiştilor“ Cotidianului sunt printre cele care fac cinste ţării. Atunci de ce nu o strigă, ca să audă nu Nistorescu, Roşca & co., ci opinia publică, derutată de o propagandă deşănţată? Şi de ce, în general, ONG-urile nu denunţă monopolul mediatic aproape total în favoarea adversarilor preşedintelui şi care, în plus, îi prezintă pe intelectualii susţinători
drept rebuturi umane? Nu cerem simpatie politică, ci solidaritate împotriva unei prese copleşitoare prin dimensiune şi banditeşti prin metodă. O avem? Nu. „Societate civilă“, unde te-ai ascuns? (mai mult)
Andrei Pleşu meditează asupra publicului Corleone şi Andrei Gheorghe. Şi asupra veşnicului OTV.
Nu se înţelegea exact nici în ce fel „lumea“ o ducea mai bine sub comunism (în afară de obositele argumente cu concediile sindicale în staţiune, sau cu siguranţa locului de muncă, sau cu metroul şi blocurile). Mă tem însă că, în „România profundă“, „eşantionul“ Mitică Dragomir e mai răspândit decât „eşantionul“ Andrei Gheorghe. Nostalgicii – fie şi amnezici – prevalează. Şi mă întreb dacă un electorat locuit încă de mitologia trecutului „de aur“ (când, de altfel, ni se vorbea mereu despre viitorul „de aur“) este pregătit să asume şi să practice democraţia.
Neliniştitor mi s-a părut, în aceeaşi ordine de perplexităţi, şi un interviu oferit de dl Răsvan Popescu (preşedinte al CNA) ziarului „Adevărul“. „OTV mai există din cauza publicului“ – spunea domnia sa. Cu alte cuvinte, un post de televiziune care întreţine tot ce e mai debil, mai trivial, mai rău mirositor în sufleţelul nostru mioritic nu poate fi evacuat aşa cum merită şi aşa cum ar trebui să decidă o minimă exigenţă de igienă publică, pentru că are audienţă: e popular, face rating. Şi iarăşi mă întreb, ce poate vota, spre binele ţării, un fan al OTV-ului? Ce criterii, ce valori poate pune în joc cineva care savureaza seară de seară chipul de oiţă şmecheră al dlui Dan Diaconescu? (mai mult)
Cristi Ghinea le pune întrbări candidaţilor. Toate sînt pertinente. Am ales-o pe cea mai percutantă:
Ar fi prea multe sa intram in toate, dar sa incepem cu cele 50.000 de locuinte. Inteleg de la dumneavoastra ca nu doar le dati unora casa de la stat, dar le si mobilati complet, ca sa incurajati pe aceasta cale industria mobilei si a electrocasnicelor. Domnule Geoana, sa va spun de situatia mea: eu mi-am cumparat casa cu credit. si platesc la ea inca vreo 17 ani. Ca mine mai sunt cateva sute de mii de oamenii care au apucat sa cumpere inainte de criza. Eu nu sunt in situatia aceasta, dar stiu cazuri de oameni care abia mai platesc ratele. Sunteti de acord ca am dreptul sa ma enervez ca dumneavoastra oferiti altora case gratis si complet mobilate? E o forma originala de justitie sociala? (mai mult)
