Sa trecem la chestiuni serioase. Cristian Teodorescu

octombrie 31, 2009 8

Joi, 5 noiembrie, cu incepere de la ora 18, la Carturesti Verona din Bucuresti, se va lansa una din cele mai frumoase carti de proza scurta ale literaturii romane. Se cheama „Medgidia, orasul de apoi”, iar autorul ei e Cristian Teodorescu. Am mai scris putin pe acest blog despre volumul scos la Cartea Romaneasca, un volum la nasterea caruia am avut privilegiul sa fiu martor.
Prin amabilitatea autorului, pot sa va ofer citeva „bucati” din aceasta carte. In fiecare zi, pina joi, la lansare, voi urca pe blog cite o proza scurta.
Sper ca va voi convinge macar pe unii dintre dumneavoastra ca ar fi o pierdere sa nu o aveti in biblioteca.
teodorescu
Asadar, numarul 1:

Anestezie locală

23 de oameni, cu Scipion 24, s-au dat jos noaptea dintr-un tren de marfă. Ningea viscolit. Maiorul nu i-a lăsat să intre în gară. Au luat-o prin spatele magaziilor, cu zăpada pînă la genunchi şi prin bezna de la potcovărie, să nu-i vadă nimeni. Cînd au ajuns la cazarmă, să-i împuşte soldaţii de gardă, că nu ştiau parola. I-au ţinut la poartă, culcaţi pe zăpadă, pînă s-a trezit ofiţerul de serviciu, unul nou, care nu-l ştia pe maior. Întins ca broasca în zăpadă, Scipion îi spune cine e, cu duhul blîndeţii. Sublocotenentului nu-i prea venea să creadă. Bănuia că-i o manevră să i se încerce vigilenţa. I-a pus lanterna în ochi şi de-abia cînd Scipion l-a avertizat că îl va ţine la arest cîte o zi pentru fiecare secundă cît îşi mai permite să nu-şi recunoască comandantul şi a început să numere, sublocotenentul i-a spus Să trăiţi! şi i-a dat voie să intre în cazarmă cu tot cu oamenii lui. Erau îmbrăcaţi care cu şube ruseşti, care cu mantale nemţeşti îmblănite, cu epoleţii rupţi, iar vreo cîţiva aveau nişte paltoane civile prăpădite şi lucioase de jeg. Scipion însuşi era travestit într-o şubuliţă rusească şi îşi înfăşurase pe piept, să-i ţină de cald, drapelul regimentului. Ăştia mai rămăseseră din toţi cei cu care maiorul plecase în Rusia. Scipion a trimis după popotar, să le facă mîncare şi ceai pînă se îmbăiază şi se despăduchează cît de cît. Aveau degerături şi li se redeschiseseră rănile de la frig. Maiorul i-a chemat să  mănînce cu el la popotă. Ofiţerul de serviciu se învîrtea printre ei după ce le scosese de la magazie albituri şi uniforme. Se mişcase repede, fără să trezească pe nimeni. A trimis un soldat din rezerva gărzii la Scipion acasă, să-i aducă o uniformă. Maiorul i-a mulţumit, a ciocnit un pahar de vin cu el şi i-a spus că ajunsese cu numărătoarea la şase. Apoi s-a pus pe băut, în tăcere, cu soldaţii lui. La raportul de dimineaţă, pe platou, a preluat comanda cazărmii, după ce a anunţat că regimentul se întorsese de pe front pentru refacere. Şchiopăta uşor, din cauza degerăturilor de la picioare. Nu-i scosese la raport pe soldaţii cu care venise. Jumătate din ei erau la infirmerie. Scipion s-a dus să-i vadă şi i-a trimis un bilet imperativ doctoriţei Lea, prin ofiţerul de serviciu. Sublocotenentul n-a comentat, dar se uita întrebător la el, în timp ce repeta ordinul. Să se prezinte cu o birjă la doamna doctor Lea… şi s-o aştepte…
„Şi-i duci o cutie cu bomboane, din partea mea!”
După o jumătate de oră Lea s-a dat jos din birjă la intrarea comandamentului. Scipion a dus-o la el în birou. S-au îmbrăţişat scurt, cu nesiguranţa celor aproape doi ani de cînd nu se mai întîlniseră. Lea i-a spus să-şi scoată cizmele, să vadă de ce şchipăta. Scipion a dus-o mai întîi la infirmerie să-i consulte soldaţii. Unul dintre ei murise în somn. Avea un zîmbet fericit, încît mai întîi Lea şi-a închipuit că doarme şi n-a vrut să-l trezească. Ceilalţi erau mahmuri. Cinci dintre ei făcuseră cangrene. Lea le înţepa cu acul picioarele înnegrite pînă ii auzea ţipînd de durere şi în acel punct le făcea un semn cu creionul chimic, după ce mai încerca o dată şi mai jos. Cînd a terminat, i-a spus maiorului că doi dintre ei trebuiau operaţi pe loc, ceilalţi puteau fi transportaţi la Constanţa, la spital, dacă avea cine să-i amputeze imediat. Lea nu îndrăznea să se atingă de cei doi. Ca doctoriţă evreică n-avea voie să trateze decît evrei. Atît i-ar fi trebuit, dacă le tăia picioarele celor doi soldaţi şi vreunul dintre ei ar fi acuzat-o că îl amputase degeaba. Era o ipoteză, a acceptat Scipion. Dar dacă el le reteza picioarele de unde făcuse ea semn, stătea Lea lîngă el să-i spună ce să facă? Doctoriţa l-a întrebat dacă era în stare să pună mîna pe bisturiu şi pe fierăstrăul chirurgical, fără să i se facă rău. Dar ea ar fi fost în stare să taie cu baioneta în loc de bisturiu  mîini şi picioare care de-abia mai atîrnau?  Şi să coasă vene în timp ce-ţi sare din ele sîngele în ochi? După ce Scipion a făcut pe chirurgul cu cei doi doi soldaţi, în locul doctoriţei, Lea l-a obligat să se descalţe la el în birou. I-a tăiat fără anestezie trei degete de la piciorul stîng şi degetul mare de la dreptul. În timp ce i le cosea cu mîna dreaptă, cu stînga îi întreţinea  la fel de atentă, vioiciunea  instrumentului bărbăţiei sale, ca să nu i se facă rău.

Avatar
VoxPublica
VoxPublica
8 comments on “Sa trecem la chestiuni serioase. Cristian Teodorescu
  1. Avatar
  2. Avatar
  3. Avatar
  4. Avatar
  5. Avatar
  6. Avatar
  7. Avatar
  8. Avatar
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.