Vasile Dâncu: „Nu ma asteptam ca Geoana sa-i aduca inapoi pe toti comunistii si securistii”
Am 48 de ani si stau pe marginea râului, unde, vorba lui Sun Tze, dacă ai rabdare, cadavrul duşmanului tău nu va întârzia să apară, plutind la vale. Parcă deja se vede ceva in zare. – interviu cu Vasile Dancu
Pe Vasile Dancu il stiu de ani buni – mai exact de pe la inceputul anilor 90, cand am colaborat la revista „NU” unde el publica primele sondaje de opinie de pe vremea aceea. Ulterior, durmurile ni s-au despartit, prin voia sortii, dar am ramas amici. Socul cel mare a venit cand am aflat ca acceptase propunerea lui Nastase si intrase in guvernul PSD. Ceva, undeva, nu rima cu Vasile pe care il stiam. Dezamagirea a fost crunta. Am mai povestit, de vreo doua ori, la o bere, fara nici un rezultat. Am ramas, fiecare, pe baricada sa. L-am mai criticat – uneori chiar dur – prin felurite ziare. Nu s-a suparat. Stia de ce-o fac. Anul acesta am avut prilejul de a sta de vorba inca o data, mai pe indelete. Am inceput, cat de cat, sa ne intelegem. Eu pe el, cel putin. Ceea ce veti citi mai jos sunt fragmente dintr-o conversatie mult mai lunga. Am cazut, insa, de comun acord, ca unele lucruri raman mai bine intre patru ochi. Deocamdata, cel putin.
„Partidele sunt organizate cu fata spre lider si cu spatele spre popor”
Zici pe blogul tau, intr-o poezie care, la vremea ei, a facut (pe buna dreptate) furori, asa: “intr-o zi, tot o sa se prinda ca nu esti unul de-al lor”. S-au prins. Mai tarziu, dar s-au prins. Si poemul cu pricina a aparut, insa, dupa gusturile mele, cam tarziu. Ce-ai cautat, insa, acolo, printre “ei”, in primul rand? Vasile Dancu pe care-l cunoscusem la inceputul anilor ’90, la “NU”, nu avea ce sa caute intr-un guvern Adrian Nastase. Ce-a fost in capul tau? Cum ti-ai justificat optiunea in oglinda? Si sa nu-mi spui ca nu stiai in ce te vari.
Nu stiu nici acum prea bine ce căutam. Am plecat la Guvern după multe framântari si cu promisiunea că voi rămâne independent. Si, dincolo de faptul ca am ajuns chiar vicepresedinte PSD, am incercat sa raman asa. Am fost convins de Năstase ca integrarea in NATO si negocierile cu UE nu au nici o şansă fără oameni din Romania, nu doar din Bucuresti. Ne-a sugerat că oamenii lui Iliescu nu o sa accepte vreodată sa dea frânele ţării pe mâna strainilor, ca sunt obisnuiti sa pescuiasca in ape tulburi si inca nu s-au consolidat economic. Am plecat in echipă cu doi prieteni (in grup si crimele sunt mai usor de facut) Ioan Rus si Vasile Puscas. Am lucruat doi ani incheiaţi penrtu asta, intr-un guvern de stanga cu toate ca, atunci si acum, prietenii mei imi spun ca eu sunt de dreapta. Nu eram pregatit pentru politica si nici acum nu sunt. Mi-e rusine, nu-mi plac băile de multime, nu stiu sa tac, nu pot sa ma conformez unei linii de partid. Nu am facut nimic care sa ma faca sa-mi fie rusine, mi-am sacrificat patru ani pentru iluzia ca imi servesc tara.
Sigur, ajuns la Bucuresti am mai inteles un lucru: statul de membru de partid te încurcă mai mult decât te ajută, dar încă pentru a face politică nu se poate din alt statut. Partidele sunt insă din nefericire puţin dezvoltate la noi. Centralizate, la discreţia liderului, favorizează loialitate in locul competentelor. Sunt organizate cu fata spre lider si cu … spatele la popor. Spre el se întorc doar in campanie electorală. Dar discreditarea partidelor este totuşi o greşeală. Avem datoria sa le modernizam, sa căutam grile de selecţie si mecanisme de democraţie internă. Încă nu exista formulă de democraţie fără partide, cu toată utopia votului uninominal. Societatea civila si presa ar trebui sa facă planuri de invadare a partidelor de către oameni serioşi, competenţi, cu spirit nou si sa-i discrediteze pe cei cu atitudini bolşevice. Antipartidismul ajuta partidele sa rămâna la cheremul unor lideri mici in proiecte si slabi la atitudine.
Tu si ceilalti care erati sau sunteti legati de CDR sau Alianta DA (chiar dacă o sa protestezi), voi cei de dreapta, probabil nu puteti sa vedeti ca, intre 2001 si 2004, dincolo de excesele lui Nastase sau a baronilor PSD, statul roman a functionat atunci, am avut crestere economica si am implementat Aquisul comunitar si am realizat integrarea in NATO.
Care sunt realizarile tale in guvernul Nastase? Cu ce te lauzi, de ce ti-e rusine? Tragand linia si facand socotelile se justifica alegerea? Ce n-ai mai face acum din ceea ce ai facut atunci?
Am introdus Legea transparentei, Legea liberului acces la informatii (care a nenorocit deja peste 10 ministri), Legea petitiilor, am scris prima Strategie nationala pentru imbunatatirea situatiei romilor, am ajutat sa se nască o relatie buna cu Germania (cu ajutorului lui Ovidiu Gant – un neamt formidabil din echipa mea), Am inventat o Agentie de Strategii guvernamentale dupa modelul celei de la Cabinetul lui Toni Blair (Franta a infiinta asa ceva in 2006), am facut startegile de comunicare externa si imagine pentru NATO si UE, am facut strategia de comunicare pentru referndumul din 2003 pentru care am luat un fel de Oscar de publicitate, cu Bogdan Enoiu si agentia sa, am facut multe lucruri pentru diaspora (multe nu pot fi facute publice). Am imaginat majoritatea componentelor de politici sociale (venit minim garantat, bursele guvernului in starinantate, ghiseul unic), am lucrat alaturi de Ioan Rus la libera circulatie a romanilor. Am scris prima startegia Nat Anticorupotie – PNA. Ma rog, am uitat o gramada de lucruri dar am lucrat foarte mult in cei 4 ani de la Guvern.
Am reiventat brandul PSD, l-am readus la rosu dar cel mai important lucru … l-am expirat pe Iliescu. Intoarcerile lui nu mai au acum nici o relevanta, a pierdut atunci si de atunci nu a mai avut curajul sa candideze. Am facut rebrandingul PSD si am inventat alegerile interne (am fost injurat apoi si nu s-a mai repetat experienta.
Nu as mai avea incredere in colegii de partid, nu as mai propune descentralizarea pentru ca acum stiu: in teritoriu nu exista decat clienti sau baroni locali. Am fost naiv sa cred ca ideile pot face lumea mai buna, nu as mai accepta sa lucrez cu unii, nu as mai credita pe unii din cei cu care am inceput reforma.
Pe “vremea ta”, activitatea europarlamentarilor era ignorata de mass media din tara. Acum poti asculta discursurile Elenei Basescu sau pe cele ale lui Gigi Becali pe paginile de web ale ziarelor. Ca parlamentar European, cu ce realizari poti sa iesi in fata?
Am plecat la Bruxelles atunci cand a inceput sa-mi fie rusine ca fac parte din Parlamentul Romaniei si noi trageam de cateva luni de timp pentru ratiuni de partid. Am fost mai putin de un an europarlamentar, in rest am fost doar observator, fara drept de actiune. Am fost coraportor din partea PES la un proiect de directiva legata de cutremure, lucru mai rar pentru inceputul de mandat si un europarlamentar nou. Am facut legatura partidului cu grupul PES. Nu am mai vrut sa candidez pentru inca un mandat pentru ca nu suport genul acesta de munca diplomatica si nici naveta Cluj-Bucuresti -Bruxelles. Am contribuit prin amendamente la multe legi din domeniul dezvoltarii regionle, am sprijit nasterea unei reprezentatnte a Clujului la Bruxelles.
„Nu ma asteptam ca Geoana sa-i aduca inapoi pe toti comunistii si securistii”
Grupul “de la Cluj” a fost, cred in continuare, cea mai interesanta incercare de reforma a PSD. S-a ales praful de ea. Cine a venit cu ideea? – ca de ce s-a ales praful de ea, stiu:) si era de asteptat. Nu?
A fost ideea mea, la indemnul lui Rus să facem ceva. Primul document l-am scris in 2001 si l-am prezentat lui Nastase, erau 40 de intrebari despre Transilvania la care trebuie sa raspunda PSD. Toţi mi-ati spus ca PSD este nereformabil, eu m-am incapatinat să nu cred. Nici acum nu sunt convins cu totul. Am scris apoi documentul cu care l-am batut pe Iliescu „Reforma profundă a PSD” si nu ma asteptam ca Geona, după ceva castiga, sa-i aduca inapoi pe toti bolsevicii si securistii. Dar, dincolo de toate acestea, Grupul de la Cluj a fost o izbucnire de luciditate a stangii româneşti şi, mai ales, a provinciei. A fost şi o perioadă de euforie, aproape doi ani în care am visat cu toţii şi am realizat câteva lucruri. Grupul de la Cluj a fost un nume dat nevoii de schimbare, renunţării la imobilism şi centralism de tip bolşevic. Acum este greu să fie vizibil, căci toţi ochii sunt îndreptaţi spre „femurul porcin“ al guvernării. Sigur, am făcut şi noi unele erori, mai ales în identificarea unor oameni care să materializeze ideile noastre, în credinţa că istoria nu face paşi înapoi şi în ideea că, în fond, comunismul a murit, el nefiind niciodată prea implementat în România. Am greşit şi în modestia de a crede că nu noi trebuie să ne urcăm la volan după ce am construit maşina. A fost si un accident neprevazut: Ioan Rus s-a imbolnavit cand ar fi fost momentul sa luam puterea.
Am militat pentru un partid deschis, în care să vină tineri, să vină intelectuali, o stângă care să se ocupe de proiecte pe termen lung şi care să fie respectată. Am dorit o stângă care se adresează unor oameni concreţi nu unor scheme ideologice de la începutul secolului XX, denumiri generice: muncitorii, ţăranii, săracii etc. Nu va trece mult şi aceste idei vor învinge. Grupul de la Cluj, nu este un mit al presei cum a spus un coleg, ci un nume dat nevoii de schimbare în PSD, dar şi în alte partide. Este un vis al majorităţii încă tăcute.
Dar sa-ti raspund direct de ce a esuat. Social democratii din Transilvania (ma includ si pe mine) nu au inteles urmatoarele lucruri: Primul este că atunci când cineva se lupta sa schimbe ceva nu ajunge sa-l aplauzi ci trebuie să-l sprijini, să-l împingi de la spate, să pui umărul, să-i iei o parte din greutate. Alt lucru ar fi că nu ajunge sa vrei sa fii seful PSD ca să se schimbe toate lucrurile in acest partid. Fiecare din noi trebuie sa adoptam schimbarea si sa participăm la ea chiar dacă ne afectează. Dacă Ioan Rus devenea Preşedinte al PSD, cum vroiau multi din colegii noştri, problema reformei nu se rezolva de la sine. Rezolvarea presupunea să ne schimbăm fiecare din noi o parte din proastele obiceiuri si reflexe. Colegii noştri ar fi trebuit sa se prindă că este necesar să mergi pâna la capăt, nu poţi face pauze de o bere intre etapele reformei si modernizării. Noi nu puteam si să centram si sa dăm cu capul, aşa cum ne cere câteodată mai ales presa. Am făcut un proiect, am lansat direcţii de acţiune, am argumentat si am fost consecvenţi in sprijinirea lui. Dacă majoritatea credea ca este necesar atunci trebuia să se pună pe lucru. Presa confundă reforma internă cu votul ca experienţa de evaluare internă.
Cel mai important lucru pe care lumea nu l-a observat este că nu trebuie sa confunzi o idee cu purtătorii ei. Meritul nostru este că ne-am bătut pentru modernizarea stângii, eliminarea bolsevismului, descentralizarea si respectul diferentelor dintre regiuni. O doamna editorialistă a scris că doar am vorbit, că am făcut doar proiecte. Dar ce să faci altceva, trebuia sa chemam minerii in sprijinul ideilor noastre? I-am chemat pe toţi pesedistii si timp de două congrese ideile noastre au produs efecte. Suntem noi vinovaţi pentru că conducerile alese pe baza acestor programe s-au folosit de ele doar electoral? Nu este normal să ni se reproseze noua activitatea celor care ne-au scos din joc. Noi putem fi criticaţi pentru proiect.
„Nimeni nu are nevoie de o stanga curată si nici de o dreapta cinstita”
Principalul, daca nu singurul contra-argument, al colegilor din PSD care n-au agreat niciodata “grupul de la Cluj” a fost rezultatul slab al PSD Cluj in alegeri. In toate alegerile. E, sa recunoastem, aparent paradoxal – cum ar zice Vanghelie: avem o mana de oameni destepti, lipsiti de acuzatii de coruptie, printre varfurile careia se numara un sociolog cu reputatie in interpretarea si chiar manipularea opiniei publice, care nu sunt in stare sa convinga mai mult de un sfert din populatia Clujului. De ce? Nu-mi spune: Clujul e un oras pretentios, universitar, alergic la discursurile de stanga, ca l-am votat pe Funar de vreo patru ori… Nu-mi spune “ungurii faramiteaza voturile stangii”. Spune-mi altceva. Spune-le altceva.
Nu e adevarat, bucurestenii erau enervati doar cand l-am atacat pe Iliescu, nici ei nu au castigat Bucurestiul niciodata. M-am saturat sa tot raspund la oceasta intrebare intr-o tara care nu se uita nici la cifre, nici la informatie si nici nu are memorie sociala. Tie, pentru ca esti american si ai tot dreptul sa nu te interesezeze, iti trimit niste statistici. Noi, am castigat in 2004 alegerile in judetul Cluj, am invins Alianta DA, am obtinut cel mai bun rezultat al PSD vreodată in zona noastra. Uite performantele lui Iliescu, cel care ne-a criticat:
1996 Ion Iliescu Judetul Cluj 67.149 voturi 15,29%
2000 71.129 voturi 18,30%
Municipiul Cluj-Napoca
1996 ION ILIESCU 22.083 voturi 11%
2000 24.611 voturi 13,33 %
Toate sub 20%
Cu modestie, singura a dată când am candidat pentru o funcţie publică a fost în anul 2004, la alegerile pentru Parlamentul României, unde am obţinut 82.558 voturi, adică un procent de 25% din voturile valabil exprimate in judetul Cluj.
Inainte de 2000 cand am venit noi, PSD a avut doar 1 (un) consilier local si un deputat.
Stanga la noi? Nu cred ca stanga se poate naste prin imitatie sau prin implant. Din nefericire in Romania comunismul a fost adus pe tancuri ruseşti iar urmele se vad mai tare dupa 1989. Reconvertirea comunistilor in democratie este o jalnică imitatie a stangii sau dreptei. In legislatura 2004-2008 senatul era condus de un fost sef din nomenclatura comunista iar Camera Deputatilor de nepotul unei ilegaliste tortionare. Si exemplele pot continua la infinit…
Un comunism terorist nu putea naşte decât un hibrid cu o ciudată infatisare si abilitati cameleonice. Nimeni nu are nevoie de o stanga curată si nici de o dreapta cinstita, adica unii au nevoie dar ei sunt prea mici, iar strigatul lor de disperare a fost innăbuşit de televiziunile zgomotoase sau ziarele făcute sa ascunda adevarata fata a realitatii. Suntem un popor care isi vinde votul pe ulei şi zahăr, sau mici şi bere, la alegere. Ce inseamnă pentru oamenii flamanzi si speriati ideea de solidaritate sau cea de echitate? Ce sa facă ei cu ideea de tolerantă cînd cel mai simplu este sa intinzi mâna, sa astepti pomeni, să urăşti sau să te pleci pentru a primi o dregătorie. In momentul in care mi-am dat demisia din toate functiile am simtit cum unii din colegii de luptă cu tigania din social democratie sau cu bolsevismul dambovitean , au rasuflat usurati si s-au indreptat spre aeropert sa-i asptepte aliniati pe Geoană si Vanghelie, care puteau aduce ceva avantaje. Erau obositi de o lupta de uzură cu baronii locali si vroiau si ei o afiliere cat mai aproape de camara politicii, principiile reformei nu aduc functii publice. Am inteles acest lucru si am plecat pentru că pentru acel timp lupta nu mai avea sens, ne apropiam de formarea guvernului cu PDL si ei aveau nevoie sa se supună celui care imparte tortul. PSD a pornit prost după revolutie si doar in 2004, o exceptie, am reusit să castigan primul loc in judet, invingand Alianta Da. PDL a reusit sa urce pe o criză de identitate a comunitatii noastre. Nu cred ca o comunitate care 12 ani votează Gheorghe Funar se poate trezi dintr-o dată. A votat din nou nevrotic, o iluzie si niste fraze demagogice. Oferta noastra a fost serioasă si oamenii pe care-i avem pot fi pusi la concurs cu pedelistii, om cu om, am castiga fara nici o problemă. Dar politica nu se face cu cantarul de farmacie sau testul de inteligenţă. Avem si noi, pesedistii clujeni, defectul că nu suntem capabili să facem orice pentru victorie, uneori asteptam prea mult doar de la lideri. Vom castiga atunci cand nu vom mai putea fi atacati generic pentru baroni corupti sau comunisti. Este o explicatie pe care, in campanie, am auzit-o de mii de ori de la alegatori. Vremea stangii va veni in Transilvania cand oamenii isi vor fi dat seama ca tara nu o fura ungurii, ci un capitalism românesc sau strain, irational si corupt, condus de la centru. Cand vor vedea ca ei contează doar prin energia care si-o vand poate vor cauta nu o varianta de frondă, ci candidati intelectuali care au si alt proiect decat imbogatirea proprie. Sper ca asta sa se intample inainte ca sa ajung la varsta “Patriarhului” Iliescu, dupa expresia lui Viorel Hrebenciuc. Sensul principal al reformei era disparitia monopolului Bucurestiului si a unei conduceri pusă prin numire si vot in unanimitate. PSD avea douăzeci si ceva de vicepresedinti din Bucuresti si doi sau trei din tară. Judetele erau parasutate cu clienti politici, nu exista vot intern secret, totul era o variantă imbunatatită a vechiului PCR. Năstase predase conducerea iar noua generatie era umilită de revenirea oamenilor vechiului PSDR. Vechea generatie de politicieni este obisnuită cu monopolul resurselor si distribuirea lor cu târâita spre teritoriu. Dar aici PSD cu toti baronii locali reali sau imaginari este un mic incepător fată de Guvernul Tăriceanu. Actualul guvern a dus la perfectiune distribuirea de resurse clientelar, la modul cum distribuie ar putea să stea la putere si zece ani, dacă nu ar fi constitutia care sa ceara alegeri din patru in patru ani. Miza de belire a unor organizatii din Transilvania a fost in principal de a inchide gura privind cererile de descentralizare, fiscală mai ales.
„Eu am esuat in visul meu de a schimba politica”
Am avut, acum cativa ani buni, o discutie referitoare la posibilitatea desprinderii unei “aripi reformiste” din PSD. Argumentele ‘pro’? Pe termen mediu si/sau lung un asemenea partid ar avea sanse sa monopolizeze stanga inteligenta pe cale de formare. Argumentele ‘contra’? Lipsa unei infrastructuri absolut necesara unui asemenea demers. Absenta banilor, a sediilor, etc. E mai usor sa parazitezi un partid deja existent – dar e moral? Pe vremuri, si Ion Iliescu vorbea despre reforma dinlauntrul sistemului… S-a schimbat ceva de atunci pana acum?
Nu m-a interesat niciodata viata de partid si nici structurile noi care s-ar putea infiinta. Am considerat activitatea mea politica ca o etapa tranzitorie, o „armata”, in fiecare zi visam ca ma intorc la studentii mei, la scris si la cartile mele, la cercetare, la fotbal si la berea cu baietii. Imi faceam AMR-ul. Nu-mi place sa caut sponsori (mor de rusine), nu vreau sa ma lupt pentru a pune pe functii tot felul de netalentati si neterminati.
Imi repugna toate acestea, inclusiv aroganta celor care se aflau de partea cealalta a baricadei, multi veleitari, fara de insusiri (ah, Musil) care se uitau la mine ca la un bolsevic, ca la un prost sau chiar ca la un …animal. Unul din scriitorii mei preferati din adolescenta (Groşan), a scris despre mine ceva de genul … unul din ferma animalelor.
Altfel spus, faceti voi moralistii, filosofii, deontologii, partide noi, de ce imi cereti mie … eu am esuat in visul meu de a schimba politica.
Compromisul trebuie sa fie principala problema atunci cand faci un partid sau conduci unul. Compromisul însă este o formă de justificare a mizeriilor mai mari sau mai mici. Compromisul este renuntarea la o valoare pâna mai ieri sfântă. Ne resemnăm si incepem sa ne reconstruim universul fără acea valoare. Lumea noastră devine tot mai săracă in valori, stima de sine este afectată fără să ne dăm seama, intram intr-un lanț al slăbicunilor. Ajungem să ne scăldăm in ceea ce numim pragmatism, viaţa se goleste, incep să dispară oameni din viaţa noastră, fiecare prieten pierdut ia cu sine o valoare in care credeam odată. Nu te mai poţi intoarce inapoi la viaţa, te impinge mereu inainte … Nu stii practic spre ce mergi, dar te chinui să contabilizezi succese sterpe.
Marele compromis al românilor este incercarea de a nu plăti costuri sociale. Lupta noastră pentru reformă in PSD m-a convins că asteptăm ca să facă altii lucrul pentru noi, pentru că beneficiile se intind oricum asupra tuturor. Când vin unii la mine si imi spun că nu trebuie să cedăm, să ne luptăm pentru modernizarea partidului, le spun că atunci când cineva se lupta să schimbe ceva nu ajunge sa-l aplauzi ci trebuie să-l sprijini, să-l împingi de la spate, să pui umărul, să-i iei o parte din greutate. Fiecare din noi trebuie sa adoptam schimbarea si sa participăm la ea chiar dacă ne afectează. Dacă Ioan Rus devenea Preşedinte al PSD, cum vroiau multi din colegii noştri, problema reformei nu se rezolva de la sine. Rezolvarea presupunea să ne schimbăm fiecare din noi o parte din proastele obiceiuri si reflexe. Colegii noştri ar fi trebuit sa se prindă că este necesar să mergi pâna la capăt, nu poţi face pauze de o bere intre etapele reformei si modernizării. Noi nu puteam si să centram si sa dăm cu capul, aşa cum ne cere câteodată mai ales presa.
Sunteti – i.e., “grupul de la Cluj” – curtati pe fata de catre PDL. Deocamdata ati raspuns feciorelnic, clipind des din pleoape. Aveti de gand sa priviti propunerea in fata, da sau nu? Daca da, cand si cum? Din cate vad eu, aveti doar trei posibilitati, mari si late: (a) sa va mutati in corpore la alt partid unde sa incercati sa va promovati ideile (dar atunci ati da satisfactie tuturor celor care v-au suspectat de tradare de la bun inceput); (b) sa va desprindeti si s-o luati de la capat cu un partid social-democrat modern (dar atunci vezi contra-argumentele de mai sus – va mai dura cativa ani buni si cateva cicluri electorale cand si daca, dupa multe eforturi, veti reusi sa ajungeti sa contati); (c) o lalaiti ca si pana acum si dispareti de pe scena politica, oftand “fost-am lele cat am fost”… Deci, care varianta? Sau mai este vreuna care mi-a scapat?
Nu oftez, nu ma intereseaza, pot sa dispar din politica căci am unde sa ma intorc. Ti-a scapat una: vreau sa ma intorc la sculele mele. Adica m-am intors la viata mea.
Sunt atat de fericit astăzi, de parca mi-as lua la revedere de la viata, spunea Nichita Stanescu intr-o poezie de dragoste. Am un sentiment de eliberare si o poftă de viata pe care nu le-am mai simtit din momentul cand am parasit o unitate militara unde fusesem inchis un an si jumatate, din intamplare, tot in Bucuresti. Chiar si Bucurestiul imi pare mai frumos acum, vad cladirile, vad pasarile si imi place sa ma plimb ore intregi. Nu spun ca n-o sa revin in politică, mai am vise ramase in ranita si un baston de maresal pe care l-am aruncat in debara. Sunt alaturi de prietenii mei ramasi sa se lupte cu politica, sunt capabil sa-i ajut, dar nu stiu dacă as mai fi capabil sa rezist la o sedinta de partid. De 16 luni nu am fost la niciuna si nu le simt lipsa. Daca va mai fi vreodata vreo lupta nu cred că voi mai simti nevoia sa ma bat doar de dragul adevarului sau frumosului. Sper sa nu mai revin niciodată … insa niciodata n-o sa ma indepartez de acest câmp de batalie.
„Ce se spune acum despre avantajele unicameralismului este doar demagogie de campanie”.
In ultimul discurs din parlament, Traian Basescu a vorbit din nou despre necesitatea unui parlament unicameral, sugerand totodata un sistem de vot uninominal in doua tururi de scrutin. Parerea specialistului?
Despre Parlament am scris odata un text frumos „Parlamentul ca o prada”, dar astazi sunt convins ca este de vreo 3 ani un instrument in slujba unor grupuri de interese, antidemocratic, antimodernizare. A incaput pe mana unor sforari si nu mai poate produce nimic. Trebuie refacut cu totul. Acum, o camera este inutila, ambele avand aceleasi functiuni. Daca am transforma camera superioara in responsabila cu expertiza, strategia dezvoltarii teritoriale, reprezentarea regiunilor si politica externa, atunci ar trebui sa avem bicameralism. Ce se spune acum despre avantajele unicameralismului este doar demagogie de campanie.
De cand ai infiintat International Brand Consultants nu s-a mai auzit nimic de MetroMedia Transilvania. Cine mai e patron pe-acolo? De Institul Roman de Evaluare si Strategie ce se mai aude?
MMT merge inainte, este condusa de baietii mei, fac foarte mult marketing si audientă, cu o cifra de afaceri de aproape 2 milioane de dolari pe anul trecut. Cu IRES si IBC lucrez de aproape un an, am multe contracte, dar lucrez la o noua echipa. Am angajat 10 absolventi de sociologie, am si vreo 60 de operatori cu norma intreaga la Call Center. Lucrez foarte mult, sunt mai aproape de decizile politice decat am fost vreodata. Lucrez cu discretie si pe bani. Pregatesc o revista si rapoarte tip think tank.
In rest, traiesc! Incerc să am curajul de a mă comporta ca un om normal. Nu imi bag piciorele, dar nici nu ma căsătoresc cu ea, politica. Am ales să schimb terenul de batalie, așa cum eu mi l-am ales si in momentele de deviere de la conformism. O să fac politică mult mai al dracului, Parlamentul nu este singurul loc in care se poate face ceva, nici chiar ultimul loc unde se poate dormi.
In opt ani, am lucrat la grajdurile politicii, am spălat si toaletele, am spalat vase, am fost si in salile de bal si in locuri in care s-au luat decizii mari, bune sau rele. Vreau să scriu despre toate acestea, nu vreau să îngrop o cunoastere obtinută cu multă muncă si suferintă.
Machiavelli a fost concediat si timp de sapte ani a devenit tăran, s-a retras la tară unde prindea sturzi in capcane si vorbea cu tăietorii de lemne. Si-a terminat acolo Arta razboiului si Principele. Chiar dacă a esuat in marele lui vis de a trezi măretia in sufletul Principelui, perioada de retragere i-a folosit, cel putin pentru fixarea posteritătii.
Nu vreau să las ceva la mijloc, sunt multi oameni care mă opresc pe stradă, imi scriu sau imi telefoneaza, unii vin la mine cu proiecte de schimbare a României. Nu cedez, voi face in viitor multe proiecte dar concreteţea lor va fi determinată si de receptivitatea celor din jur. Vrem să lucrez la o serie de rapoarte despre starea naţiunii si mai ales o publicaţie care in mod periodic sa lanseze temele de dezbatere publică pe care le consider necesare pentru ca România sa iasă din stagnare si aceasta cacofonie care tine loc de dezbatere publică si proiecte politice. Vom avea câteva teme urgente: Ce este social-democraţia de tip vest european si cu ce se deosebeşte ea de ceea ce avem acum? Ce trebuie să facem ca urgente pentru ca România sa ia, din mers, ritmul Europei? Ce se întâmpla in Transilvania din perspectiva descentralizării si relaţiei cu Centrul? Starea identitatii si solidarităţii ardelene. Cat de realiste sunt si ce lipsuri au strategiile regiunilor de dezvoltarea din zona noastră? Ma interesează si mecanismele prin care statul român îsi poate încă păstra anumite prerogative absolut necesare, zone in care se încearcă a fi înlocuit de reţele de corupţie sau grupuri de interese nelegitime. Studiem mecanisme de inovaţie politică si modul in care think tankurile pot schimba starea de lucruri.
Am 48 de ani si stau pe marginea râului, unde vorba lui Sun Tze, dacă ai rabdare, cadavrul duşmanului tău nu va întârzia să apară, plutind la vale. Parcă deja se vede ceva in zare. Scriu, citesc, conduc proiectele de cercetare ale doctoranzilor mei, voi face cercetari de opinie si de branding, voi avea timp mai mult să scriu in presa scrisă si să să apar in emisiuni regulate de analiză politică
“Nu suntem americani, ca sa ne permitem sa fim prosti sau superficiali”
Ca tot e numar rotund:) Mi-a placut dar m-a si enervat declaratia recenta din Cotidianul – “romani, nu va mai asteapta nimic!” E lesnicios in ziua de azi sa fii fatalist. E … mioritic. Ce facem, totusi? Murim cu Miorita de gat si ne vedem fiecare de-ale noastre pe principiul “scapa cine (si cum) poate?” Ce facem?
Sunt convins că nu putem arde etapele si nu poti schimba destinul istoric, decît rareori. Popoarele se cunosc după modul în care îsi asumă infrîngerile, iar istoria noastră invătată la scoală nu consemnează niciuna. Nu sunt tâmpiti, sunt smecheri si nu au avut niciodată ocazia să-si descopere demnitatea, astfel că nu au ce pierde. Nu sunt mândri, sunt doar orgoliosi. Au fost atat de umiliti încât nu mai cred într-un Dumnezeu doar al lor. Cred că Dumnezeu se uită pe vizetă la ei doar duminica si in sarbatori religioase, când sunt pregatiti să-l primească.
Românii au încercat sa păcălească istoria retragandu-se in păduri din fata dusmanului. Nu am construit cetăti si orase căci era pericolul să ni le strice năvălitorii si imperiile ce se luptau pe-aici. Dar acum nu mai avem unde să ne ascundem, acum trebuie să facem ceva, nu putem să scăpăm fără muncă si fara jertfă, cum spunea Eminescu. Nu ne mai putem fofila (ce verb!).
Nu suntem superficiali, cei care am trait inainte de 1989 stim ca este posibila si o alta Romanie. Sub dictatura, românii gaseau mecanisme de evaziune in literatură, arta, filosofie. Acum insă oamenii sunt supusi unui process de decerebralizare prin televiziune si presa, sunt redusi la instincte si pofte. Se distrug miturile colective si se inlocuiesc cu mituri de consum. Se uita prea mult la televizor si televiziunea le da iluzia ca inteleg ce se intamplă. Au intrat in cursa distinctiei si comparatiei cu ceilalti si atunci umbla după bani si prin consum vor sa demonstreze că sunt … cineva. Din păcate, nu suntem americani, ca sa ne permitem sa fim prosti sau superficiali, pe noi nu ne apara statul, noi am facut cea mai mare greseala când am ucis statul român, greseala pe care o facem zilnic. Nu suntem mai superficiali decat altii dar noi nu avem mecanisme colective de control a prostiei.
Nu suntem nici poporul eroic care ne credeam, noi ne-am trimis copiii sa moara la Revolutie, apoi ne-am dat seama că nu iubeam libertatea, doar ne uram conducatorii.
Cred tot mai mult că politica este necesară ca aerul pentru o societate. Cred că politica noastra incă nu s-a desprins de nevoile fundamentale, cele de la baza piramidei lui Maslow. Nu ajuns la nevoile superioare, mai ales cele privind stima de sine. Politica noastra se va schimba cand o sa inteleg ca lipsa de organ pentru interesul de grup ne conserva saracia si ramânerea in urmă. Dar am sentimentul că facem pasi inapoi cu politica de astazi asa că m-am saturat sa mai fac planuri, sa mai vorbesc si chiar sa critic. Ma ocup acum de cercetări de opinie, de branding si de sociologie. Mi-ar fi placut să ma intrebi in acest interviu despre cartea “Subtilitatea impenetrabilă a intelepciunii neclintite”, a maestrului zen Takuan sau despre comparatie dintre acesta si ultima piesa de rap pe care-o iubesc, cea a lui Puya, “Undeva in Balcani”. Cum zice Puya: “Is this, Is this the life
I wanna live, I wanna carry on”
