Secretele unui cafegiu, singur printre armeni
Numele i-l ştiam, dar mă gîndeam că e o simplă potrivire. Cunoscut probabil de toţi băutorii de cafea din Bucureşti, Gheorghe Florescu era responsabilul magazinului de „coloniale” de pe Hristo Botev. Era unul dintre puţinii români care vindeau cafea în Bucureşti. Prin tradiţie asta era afacere armenească. Magazinul respecta de altfel tipicul prăvăliilor armeneşti. La dl Florescu găseai cea mai bună cafea, pînă la 4 martie 1977, cînd blocul de pe colţ, Hristo Botev 10, s-a prăbuşit de-a latul străzii. Florescu a obţinut alt sediu pentru cafegeria lui, iar cea mai mare
