Moartea unei femei extraordinare cu care am fost prieten
Scriu acum pentru foarte puţini. Pentru mine şi pentru apropiaţii Sandei Aronescu. Unii or fi aflat că Sanda a murit,altii mă tem că nu. Am cunoscut-o în 1991, la „Cotidianul” , după ce îi tot întîlnisem numele ca traducatoare a filmelor pe care le vedeam la TVR. O ţineam şi ca pe o traducătoare de mîna întîi din literatura de limbă engleză.
Era cea mai veselă şi uneori cea mai nedescurcăreaţă femeie singură din România. Avea două fete, atunci adolescente, şi spre deosebire de multe femei care fac şi pe mama şi pe tata copiilor lor, Sanda n-avea temeri
