octombrie 27, 2009

Nicoleta Savin&Băsescu, ce trupă, drace!

Îmi îngădui să cred că Nicoleta Savin l-a luat pe Băsescu în trupa ei, nu viceversa. Experimentata jurnalistă are un palmares care-i îngăduie să aleagă ea, nu să zică mersi că a pus Băsescu ochii pe talentul ei. Cine a luptat să-l scoată pe Becali din puşcărie şi pînă la urmă l-a scos? Nicoleta Savin. Cine i-a suflat în goarnă lui Gigi pînă l-a văzut parlamentar european? Neînfrînta Nicoleta. Cine ar fi făcut din Gigi preşedintele României dacă rămînea alături de el? Ea şi numai ea. Şi iată că această agentă a destinului, inspirată de Sfîntul Dumitru,

octombrie 27, 2009

Vanghelie, un nou Chavez?

Nu vi se pare că seamănă Marean cu Hugo? Vanghelie, adică, seamănă cu prezidentul venezuelean Chavez. Priviţi fotografiile alăturate aici. Parcă-s fraţi!

octombrie 27, 2009

Cel mai înalt pisc al marketingului a fost atins

Eram, într-una din serile trecute, cu niște prieteni într-o cârciumă. Și vine o promoteriță de la Philip Morris:
– Bună seara, văd că sunteți fumători. Cine fumează Virginia Slims?
– Eu, zic. Vreți să mă convingeți să fumez altceva?
– Nu, zice, sunt de la Philip Morris și Virginia Slims sunt țigările noastre.
– A, OK, atunci vreți să mă premiați.
– Nu, nici asta, vreau doar să vă felicit pentru alegerea făcută.
– Și pentru asta ați bătut atâta drum?
– Da…
– Super. Atunci vă rog și eu să transmiteți cuiva niște felicitări.
– Sigur. Cui?
– Departamentului

octombrie 27, 2009

Glume despre guvernul Boc

Cind era si PSD in formula de guvernare, i se spunea “Guvernul Boc”.
Cind a plecat PSD-ul de la guvernare, i s-a spus “Guvernul unu pe doi (1/2) Boc”
Dupa nominlizarea lui Lucian Croitoru pentru functia de premier, i se spune “Guvernul Boc-doi si un sfert”.
Cred ca in momente tensionate precum e perioada pe care tocmai o traversam, nu ne strica sa lasam sa apara pe chipul nostru macar amintirea unui zimbet 🙂

octombrie 27, 2009

OPINIOMETRU Pierde Băsescu alegerile?

Sondajul CURS comandat de Evenimentul Zilei spune că Traian Băsescu ar pierde alegerile în turul 2. Scenariul este considerat plauzibil, aşa că analiştii ţării deja încep să analizeze care ar fi cauzele ce-l vor duce pe Băsescu la pierzanie.
Mircea Marian presupune de ce va pierde Băsescu alegerile, în Evenimentul Zilei.
Este adevărat că actualul preşedinte a fost victima unor prelungite şi murdare campanii de presă, duse de televiziunile mogulilor. Cred şi în posibilitatea ca un grup de oameni care s-au îmbogăţit în condiţii dubioase şi care au probleme cu justiţia

octombrie 27, 2009

Arădenii din Bucureşti

Ieri am avut o întîlnire a arădenilor din  Bucureşti, aşa, să ne vedem, să ne cunoaştem. Am fost peste o sută, apreciez eu, la restaurantul Doi Cocoşi. Am stabilit să facem o întîlnire anuală. Nu numai cei de acolo, ci şi alţi arădeni de care nu au dat încă organizatorii sau pe care nu-i ştiau. Sîntem cîţiva!

octombrie 27, 2009

Ce caută Nicoleta Savin în echipa lui Băsescu?

Hai că m-am enervat complet. Am văzut echipa lui Băsescu la televizor. Sînt cîţiva oameni foarte mişto. Sînt alţii faţă de care n-am vreo părere sau sentiment. Dar sînt şi cîţiva care m-au făcut să mă iau cu mîinile de cap.
Nicoleta Savin, jurnalistă pe care am avut-o colegă la EVZ, a ajuns acum în echipa Băsescu. N-aş fi avut nimic cu ea dacă n-ar fi făcut parte din cea mai sordidă echipă de susţinere a lui Gigi Becali, pe cînd acesta se afla în arest, în primăvară.
Savin a fost una dintre vocile cele mai agasant mercenare, a fugit pe la toate televiziunile,

octombrie 27, 2009

Învierea PNȚCD, încă un punct pentru Crin

Crin Antonescu a anunțat astăzi un protocol de colaborare cu PNȚCD (ăla bun, cu Sârbu, Ciuhandu, Caramitru) care urmează să fie extins printr-o alianță electorală.
Zic că e punct pentru că există o nostalgie după PNȚCD și readucerea acestui partid pe scena poltică poate însemna un plus de imagine pentru Crin.
E punct și pentru ceea ce înseamnă Ciuhandu în Banat.
Nu în ultimul rând salut faptul că Aurelian Pavelescu este acum președintele PNȚCD București (ăla meseriaș al lui Miluț) după ce a luat toate partidele „de nișă” la rând, inclusiv trupa independentului

octombrie 27, 2009

Nu ştiu de ce vă miraţi că jurnaliştii au devenit atât de virulenţi

Am nişte prieteni pe care îi stimez în felul meu, dar care dau dovadă de scăpări masive în felul lor. Şi care prieteni se miră şi se crucesc când văd tonul pe care unii moderatori îl abordează atunci când discută cu oamenii politici live la TV.
Jurnaliştii trebuie să fie obiectivi şi nepartizani. Păi sunt. Sau, mă rog, încearcă să fie. Şi le-ar reuşi mai bine dacă nu ar avea invitaţii pe care îi au.
E greu să te păstrezi cool când vezi în faţa ta un pitecantrop cu insignă de deputat, care, cu o nesimţire devastatoare, îţi spune din colţul gurii că 2

octombrie 27, 2009

De ce a pus Traian Băsescu referendumul în primul tur?

1. Ce sunt sondajele, azi?
Sondajele sunt fotografii succesive ale unui clasament în mişcare. Chiar daca sunt făcute cu obiective subiective sau cu lumina pusă prost pe un anume candidat, aceste poze în cascadă desenează tendinţele. Pe măsură ce ne apropiem de momentul exit poll-ului şi al numărării voturilor reale, sondajul îşi pierde rolul de instrument electoral, iese de sub imperativul intimidării şi e obligat să se ia în serios. Cu cât trece timpul, cu atât sondajele sunt mai precise. Le obligă proba prin adunare făcută la BEC.
2. O situaţie dinamică şi problemele

octombrie 27, 2009

Transfer de senzatie in staff-ul lui Traian Basescu

Ca sa nu va mai tin in tensiune: aflu ca Nicoleta Savin ar face parte din echipa lui Traian Basescu. Doamna Savin apare, de altfel, in imaginile de la Realitatea Tv transmise ieri de la sediul de campanie al candidatului independent sustinut de PDL.
E vorba de aceeasi doamna care e si in echipa lui Gigi Becali.
Hai ca devine interesant!

octombrie 27, 2009

Omul verde a venit. Remus Cernea: Populismul religios e foarte periculos

A reuşit să strîngă semnăturile şi a intrat pe ultima sută în buletinul de vot. Îl ştiţi probabil din confruntări publice pe teme precum scoaterea icoanelor din şcoli, educaţie religioasă aberantă, apărarea lui Darwin etc. Remus a protestat fără să obosească şi a şi obţinut de cîteva ori ce a dorit. Acum el e alternativa verde la alegerile prezidenţiale.
Ne-am întîlnit în cîteva lupte împotriva morilor de vînt (de aceeaşi parte a baricadei), haha, aşa că l-am sunat şi i-am zis să mă bage în agenda lui de prezidenţiabil pentru un interviu. A intrat imediat

octombrie 27, 2009

Mai exista generozitate?

Recunosc, sunt departe de tara, departe de framantarile cotidiene ale concetatenilor mei, dar in calitate de medic, roman si ca fiinta umana, in general, cred totusi ca mai exista generozitate care sa defineasca umanitatea in general si romanii in special.
Ca trebuie sa existe. Ca este imperativ sa dam dovada de generozitate. Pentru ca, acum, ne hranim cu totii dintr-un troc comun, care e aproape epuizat: trocul afectat de criza economica, politica si sociala in care ne aflam. Toti, impreuna, fara exceptie.
Generozitatea este trasatura specifica care ne deosebeste de animale. Animalele

octombrie 27, 2009

Doua lovituri fulgeratoare

PDL& Traian Basescu au, teoretic, posibilitatea sa dea doua lovituri dure cu care sa intoarca situatia delicata in care se afla acum in favoarea lor.
Prima: sa treaca in Parlament, in ciuda tuturor calculelor hirtiei, cabinetul Croitoru. O asemenea posibilitate ar dovedi ca solida majoritate nou creata are nu doar fisuri, ci ditamani gauri. Deocamdata insa, la suprafata, nu se vad nici macar fisuri, cu atit mai putin gauri 🙂
A doua: dupa ce cabinetul Croitoru va fi cazut, Traian Basescu sa decida sa desemneze, totusi, un nou premier pina in alegeri. Poate chiar pina in 22 noiembrie. Si anume,

octombrie 27, 2009

Barcelona

În weekendul care a trecut am fost iar la Barcelona. Şi iar am fost cucerit de splendoarea oraşului. De formele, de culorile, de proporţiile, de curajul şi de imaginaţia care fac din Barcelona, pentru mine, un oraş mai viu ca oricare altul. De data asta două au fost întâlnirile care m-au umplut de admiraţie.
Prima, cu fântânile de la Montjuic. Un spectacol incredibil de apă care dansează, îmbrăcată în toate culorile, pe un fond muzical de excepţie. Un exemplu de happening urbanistic care adună în jur, în fiecare seară, mii de privitori.
M-am aşezat pe ultimele trepte

octombrie 27, 2009

Danone: unde fug fructele din iaurt?

Am luat, dupa secole de lupta titanica, Danone. Era seara, un non stop deschis, povesti din astea, am fost tolerant, am cedat.
Mor dupa visina in iaurt, asa ca am luat Deliciosul cu visina si Cremoso cu visina.
Acum trei-patru ani lasasem Deliciosul plin de fructe. L-am gasit dezolat cu una ratacita. In schimb, Cremoso e plin de bucati de fructe. Reclama la Delicios s-o fi schimbat, n-o mai urmaresc. Dar cel mai misto e ca disparitia fructelor din Delicios m-a jignit, m-am simtit fara memorie, calcat in picioare. Danone ce face? Lanseaza un produs plin de fructe, ca sa-l pastreze ieftin, inventeaza

octombrie 27, 2009

Romania nesimtirii: Crin Antonescu

Hotnews: „Candidatul PNL la prezidentiale, Crin Antonescu, a declarat la „Stirea zilei” (Antena 3) ca  Ion Iliescu este de apreciat pentru ca in anii ’90 nu a pus armata sa impuste oameni in Piata Universitatii.”.
Crin Antonescu gireaza Romania bunului simt cu asemenea declaratii? Dimpotriva! Dimpotriva!
Faptul ca Ion Iliescu nu a apasat pe tragaci la propriu, nu exclude ADEVARUL ca el e marele patriarh (protector, girant, dar si beneficiar) al tragicelor momente de la inceputul anilor 90.
Parafrazez: spunesitudacanueonesimtirecrasa ce a putut sa emita aseara Crin Antonescu despre Ion Iliescu!
P.S.

octombrie 27, 2009

…Halloween si Romania

…asta seara telespectatorii americani au putut crede ca e ziua nationala a Romaniei. De altfel, un prieten m-a si sunat sa ma intrebe ce se intampla: pe History Channel se relua un episod despre Vlad Florescu, pe Travel Channel Antoine Bourdaine relua episodul despre Romania – si toate astea la o ora de maxima audienta! Am dat repede pe CNN sa vad daca acolo nu e vreu Larry King Live cu Traian Basescu. M-am mai linistit – nu era.
Pe urma doar mi-a picat fisa. E saptamana „de Halloween”, iar americanii, oameni zgarciti, recicleaza si ei ce au prin arhiva. Or ambele emisuni erau, intr-un fel

octombrie 27, 2009

Ion Iliescu e bun pentru că nu ne-a ucis pe toţi

Da, am trăit s-o auzim şi pe asta! Nici măcar Geoană nu gîndeşte aşa. Ceauşescu a fost un geniu pentru că nu ne-a dat cu capul de ciment! Stalin a fost un binefăcător pentru că nu a omorît mai mulţi oameni decît a omorît! Mişto gîndire!

octombrie 27, 2009

De campanie

Cristian Boureanu discută însufleţit, azi, la „Casa Presei” de la Realitatea FM, cu Romeo Stavarache, şeful de campanie al lui Antonescu şi cu colega lui de Cameră, Carmen Moldovan, de la PSD. Le explică de ce e atît de important referendumul, cum au ratat parlamentarii şansa de a se reforma şi cum trebuie luat acum taurul de coarne, odată cu demersul preşedintelui. Via pensii speciale şi legea unică, aşa, de flavour…
Bun, întreb, doar asta va fi tema campaniei electorale, poziţionarea faţă de Parlament, privilegii şi colegii ? Nu, spune Cristi Boureanu, sigur că nu, partidele

1 417 418 419 420 421 666