octombrie 12, 2009

Simplu, o spune Mitrea: Cine nu votează cu Băsescu votează cu PSD-ul

În revista 22, nr 41, Miron Mitrea lămureşte cum stăm cu prezidenţialele: „Dacă Traian Băsescu pierde alegerile, atunci, indiferent cine va fi preşedintele  României, PDL pleacă de la guvernare. Şi cel care va face jocul va fi PSD, indiferent dacă va fi preşedinte Geoană, Oprescu sau Antonescu, ăsta e marele avantaj al PSD”. E simplu, dragi alegători liberali?! 🙂

octombrie 12, 2009

Parteneriatul dintre puterea politica si BOR

Mulţumesc mult tuturor, mulţumesc Bisericii Ortodoxe române, mulţumesc tuturor românilor şi îi asigur că parteneriatul dintre puterea politică şi Biserica Ortodoxă română, parteneriatul dintre preoţi şi cetăţenii României, este soluţia care ne duce în unitate şi bine mai departe.
Citatul pe care l-am reprodus mai sus e un decupaj din alocutiunea de duminica a lui Traian Basescu prilejuita de redeschiderea Bisericii de la Cotroceni. Formula pe care a avansat-o TB  – parteneriatul dintre puterea politica si BOR – a iritat multi comentatori care s-au pronuntat

octombrie 12, 2009

De ce nu Crin la Cotroceni

Mi-a ars de leapşă, de leapşă am parte: Moş Călifar mă întreabă de ce nu Crin.  Păi, e simplu, dau trei variante de răspuns, deşi ele înseamnă acelaşi lucru. A, şi încă una bonus.
-pentru că Palatul Cotroceni e, totuşi, prea mare pentru un om atât ce-mi pare complet lipsit de anvergură
-pentru că  a mai fost unul „sărac şi cinstit”, iar în jurul său au înflorit baronii
-pentru că şi aşa-zisa dictatură pe care a  instaurat-o în PNL cu ocazia moţiunii mi se pare o glumiţă tare tristă
-pentru că 🙂
Întorc leapşa la

octombrie 12, 2009

Peste 20 000 de vizitatori, la Cotroceni

Ieri au  fost vreo 20 000 de persoane să vadă biserica de la Cotroceni. Şerpuia coada pînă mult în jos pe aleea care duce spre ieşirea (sau intrarea)  cea mare. Pe la 12,30 cînd a început ploaia s-a întors şi soţia mea acasă. Am rugat-o să-i întrebe pe sepepişti la plecare cîţi vizitatori au fost. Am condus-o acolo pe la vreo 8,30. Am stat cu ea vreo oră, i-am spus că mai devreme de miezul nopţii n-ajunge în biserică şi m-am dus acasă. În autobuz, de la staţia Leul pînă la Armata Poporului, unde m-am dat jos, am auzit impresiile cîtorva doamne care apucaseră să

octombrie 12, 2009

Iliescu atacă: Raportul e o făcătură. Tismăneanu, acum 5 ani: "Iliescu, personalitate de vîrf a procesului democratic"

Ion Iliescu atacă dur raportul Tismăneanu
„Eu cred ca asa-zisul Raport de condamnare a comunismului este o facatura nefericita. El ignora tocmai momentul cel mai semnificativ – cel al condamnarii reale de catre intregul popor si al inlaturarii prin cea mai radicala miscare populara a dictaturii comuniste: Revolutia Romana, care este expediata in acest raport in cateva pagini”, a declarat Iliescu, in cadrul conferintei intitulate „Radiografia unui miracol: caderea comunismului in Europa”, organizata de Institutul National pentru Studiul Totalitarismului si desfasurata la Academia Romana.
Vladimir

octombrie 12, 2009

Johannis acum jumătate de an: Succesul meu ca şi politician se datorează tocmai faptului că nu fac parte dintr-un partid politic

Ce spunea Johannis în urmă cu jumătate de an pentru Cotidianul? Că nu vrea prezidenţiale prea curînd, deşi se va gîndi. Că premier n-ar refuza, dar să fie independent. Crin Antonescu a anunţat clar azi o propunere de tehnocraţie. Un mit care, personal, mi se pare pueril. Dar Johannis umblă prin Japonia şi evită să-şi asume o colaborare. Nu prea are de ales acum.
Numele dumneavoastră a fost vehiculat de fiecare dată pentru funcţia de prim-ministru. Care funcţie credeţi că vi s-ar potrivi mai bine, cea de preşedinte sau cea de premier?
Este o discuţie

octombrie 12, 2009

Sondaj CSOP: Băsescu intră în turul II şi bate pe oricine

Un sondaj comandat de PDL zice că Băsescu va câştiga al doilea mandat. În primul tur, ia 37%, la distanţa mare de Geoană (24%), Antonescu (13%) şi Oprescu (10%). În turul II, T.B. l-ar bate cu ceva emoţii pe Geoană (53%-47%), fluierând pe crin Antonescu (57%-43%), şi, foarte curios, Oprescu i-ar pune cele mai mari probleme, fiind creditat cu 48%.
Cam astea sunt ideile de bază ale sondajului CSOP. N-o să vă mai spun acum ce părere am despre sondaje, o să vă rog doar să-mi amintiţi să compar rezultatele de la alegeri cu toate cercetările din toamna asta. Oprescu 48% în

octombrie 12, 2009

Samavolnicul Ion Iliescu

Eu cred ca asa-zisul Raport de condamnare a comunismului este o facatura nefericita. El ignora tocmai momentul cel mai semnificativ – cel al condamnarii reale de catre intregul popor si al inlaturarii prin cea mai radicala miscare populara a dictaturii comuniste: Revolutia Romana, care este expediata in acest raport in cateva pagini.
Hotnews: Potrivit lui Iliescu, Raportul de condamnare a comunismului evita sa mentioneze principalul document programatic al Revolutiei Romane, respectiv Comunicatul catre tara al CFSN, dar, in schimb, recomanda „fara jena” drept document al Revolutiei o Proclamatie

octombrie 12, 2009

Ciolos. Propunerea de comisar

Romania insista cu nominalizarea lui Dacian Ciolos.
E o diferenta majora, fata de acum o saptamana sau doua: nominalizarea se face fara ca Romania sa mai revendice, cu subiect si predicat, portofoliul Agriculturii pentru cel nominalizat.
Gresesc oficialii romani cu aceasta insistenta?

octombrie 12, 2009

Dezbatere VoxPublica: Ar trebui să avem în buletinul de vot o căsuţă goală pentru "opţiunea albă"?

E deja o stare de spirit care renaşte cu ocazia fiecărei sesiuni electorale. Mulţi spun că nu votează, că n-au de unde alege, că îşi anulează votul. Alţii spun că trebuie să aleagă răul cel mai mic. Într-atîta dezamăgire, ne întrebăm dacă nu cumva ar fi utilă o căsuţă albă în buletinul de vot în care să voteze nemulţumiţii. Ar aduce o căsuţă albă mai mulţi oameni la urne?
Adrian Moraru de la Institutul pentru Politici Publice spune că a făcut această propunere în 2004, dar că nu a fost băgată în seamă. S-a considerat că e de ajuns să laşi votul

octombrie 12, 2009

Dictatura lui Antonescu. Crin Antonescu

Crin a anunţat că e obligatoriu ca toţi PNL-iştii să voteze moţiunea. Şi nu se admit absenţe. Cine nu se conformează va fi exclus din partid. Că doar de aia e votul secret! Să ştie Crin ce şi cum!
Propun ca preşedintele PNL să-i elimine retroactiv din partid pe cei care nu l-au votat pe el ca preşedinte!

octombrie 12, 2009

Coșmar birocratic românesc

Săptămâna trecută, am fost să declar un contract la Administrația Financiară, ocazie cu care am trăit o experiență pe care n-o voi uita niciodată. Să vă povestesc: Mai întâi m-am prezentat la sediul din Bdul Constantin Brâncoveanu, unde eram eu obișnuită să mă duc. Greșeală. Am fost trimisă la sediul de lângă stația de metrou IMGB. Am căutat vreo oră stația IMGB, nu pentru că greu de găsit, ci pentru că, după cum știți sunt zero la capitolul „cunoaștere drumuri și orientare în spațiu”. La un moment dat, am fost tentată să mă întorc acasă, să las mașina

octombrie 12, 2009

Aduceţi moaştele în secţiile de votare!

În orice sondaj de opinie, Biserica se află pe primul loc în ceea ce priveşte încrederea românilor, Armata fiind pe locul doi chiar dacă a devenit între timp opţională pentru tineri. Criza a făcut ca românii să nu mai fie ultraortodcşi doar la marile sărbători, iar pe mine să descopăr bisericile ascunse după blocurile gri de prigoana comunistă. Oamenii aflaţi în mijloacele de transport în comun iau tot mai des mâna de pe portofel şi îşi fac cruci evlavioase, dacă pe o rază de un kilometru se află un lăcaş de cult.
Ultimele zile au demonstrat că tendinţele se respectă,

octombrie 12, 2009

Vin. Cricova. Bucate. Summit CSI

O stire oarecum picanta 🙂
La Chisinau, recent (9 octombrie), s-a desfasurat, intr-un format restrins, summit-ul CSI (Comunitatii Statelor Independente).
Dupa ce discutiile serioase se vor fi consumat, organizatorii planuiau sa ii duca pe cei care au participat la aceasta intilnire la Cricova, locul in care se afla cele mai mari beciuri de vinuri naturale din lume. In cele din urma, intrucit multe dintre delegatii au placat mai repede, descinderea la Cricova a fost anulata. Presedintele interimar, Mihai Ghimpu, a anuntat ca „bucatele” vor fi donate unor case de batrini.
Cei care au prieteni

octombrie 12, 2009

Bătaie la intrarea în biserică. O parabolă mică despre nemurire

Am văzut, ieri, o buluceală pigmentată cu pumni şi îmbrînceli la inaugurarea bisericii de la Cotroceni. Fără pic de evlavie sau reculegere. Nici acolo, în uşa bisericii,  nu reuşesc oamenii să stea calmi, să se stăpînească. Vor să ajungă în faţă, să fie primii, să ia ce se dă.
Eu cred că dacă s-ar anunţa, cumva, că României i s-au rezervat o mie de locuri de nemuritori, niciunul dintre români nu ar reuşi să ia vreun loc. Pentru că  toţi s-ar omorî la coadă!

octombrie 12, 2009

OPINOMETRU: Ole, ole, România nu mai e! Băsescu nu s-a născut poet.

Bineînţeles, înfrîngerea răsunătoare de la Belgrad a încins creierele comentatorilor. Vina nu este a lui Răzvan Lucescu, ci a lui Mutu, s-a stabilit la unison. Băutură, petrecere şi joc mizerabil. Şi multă-multă furie. Mai aflăm că PDL a început să schimbe politic şi antrenorii unor campioni olimpici. Lumea descoperă cu voluptate că Băsescu nu e poet, deşi e român. Iar Bendeac fără Mondenii e cam varză.
Andrei Vochin descoperă talentul lui Mutu de a-şi bate joc de cei care încearcă să-i ierte gustul pentu haos:
Aiurea. Cel mai elocvent exemplu de brînză bună

octombrie 12, 2009

Curul şi (mă scuzaţi) cămaşa lui Sorin Oprescu

De cîteva zile am tot aşteptat să aud sau să citesc o reacţie dacă nu revoltată, măcar contrariată după exprimarea publică şi dinadins  a doctorului Sorin Oprescu „Curul pe cămaşă!”, din postura de candidat la preşedinţia României. Nimic! Parfum de roze. CNA-ul s-a făcut că nu aude şi n-a penalizat nici unul dintre posturile de televiziune care l-au dat şi în direct şi reluare pe Sorin Oprescu, rostind această zicere populară, cu caracter obscen, potrivit selecţiei de cuvinte a CNA.  Dar dacă tot a zis-o, s-o contextualizăm puţin. Din dorinţa lui de a scăpa

octombrie 11, 2009

Povestiri pe unde scurte, 2. Părintele Şampon

Am fugit în baie după o cîrpă să şterg balta de pipi de pe covor. Căţelul adulmeca nedumerit prin cameră şi, în timp ce ştergeam covorul, mă întrebam de la cine aş fi putut afla cum ajung la Europa Liberă.  Pînă atunci mă suna cîte cineva, de la Munchen, să-mi ceară părerea despre una, alta, iar seara mă auzeam la vreuna dintre emisiuni. Uneori mă suna din Bucureşti Radu Călin Cristea pe care îl văzusem de cîteva ori prin oraş cu un reportofon Sony, ca reporter al Europei Libere. . Eram prieteni din facultate şi de la Cenaclul de luni. Mă gîndeam să-l întreb

octombrie 11, 2009

PNL plus PSD. Despre ipocrizie

Am auzit multe voci reprosind alianta PDL cu PSD. Brusc, de citeva zile, vocile acelea au tacut. Si nu vor comenta, nicicum, alianta PNL cu PSD. Acum PSD e bun, e onorabil, frecventabil, valabil. Iar PNL, acest fanion al dreptei,  nu are nici o greata sa se alieze cu partidul lui Ion Iliescu. Cidn vor face guvern impreuna, daca vor face, aceleasi voci vor vorbi, grave, despre natiunea care e mai presus de toate, despre salvare nationala, despre unica solutie politica viabila. Nu am mai auzit, cumva, aceste cuvinte? Si nu ni s-a spus ca-s gresite?

octombrie 11, 2009

Yes, I can. Discursul integral al lui Obama la HRC. Video (24:48)

Discursul ţinut ieri de Obama la cea de a 13-a întâlnire anuală Human Rights Campaign este, înainte de orice controversă, unul istoric, fiind cel mai important speach rostit vreodată de un preşedinte american în favoarea comunităţii LGBT de peste Ocean. Obama nu a vorbit doar despre homosexuali şi armată, ci de sfârşitul unei epoci. Şi, mai ales, despre o atitudine. Cine nu înţelege, se poate apuca de postat glumiţe.
Aveţi aici discursul integral (în engleză:). Întreb şi eu, retoric, oare câţi dintre pârliţii de candidaţi la Cotroceni ar avea curajul

1 48 49 50 51 52 59