aprilie 14, 2009

Gigi, Barabas, Iisus

„Barabas liber, Hristos pe cruce!”
apoi,
„Becali in arest, hotii sint liberi!”
astea sint cuvintele – putine si percutante! – pe care le-a rostit astazi Becali la iesirea provizorie din arest.
Cine l-o fi invatat?
In rest, ramine cum am stabilit: zdup-zdup! Nu „pac-pac”, doar „zdup-zdup”!

aprilie 14, 2009

Aligica. Despre stinga si relevanta marxismului

„Ori de câte ori cineva, luând aerul că spune ceva profund, declara că „Marx a avut dreptate“ şi proclama relevanţa marxismului pentru înţelegerea actualei conjuncturi economice sau a lumii contemporane, acesta devoalează una dintre următoarele două posibilităţi: a) habar nu are despre ce vorbeşte, b) ştie că spune prostii, dar le spune totuşi, fiind animat de motive ce nu au nimic de a face cu probitatea intelectuală.
Putem reformula observaţia de mai sus şi astfel: când un editorialist (român sau străin – în discuţia de faţă nu discriminăm pe baze naţionale)

aprilie 14, 2009

Basescu si arma lipsa

Din tot arsenalul de arme oratorice, politice, populiste sau nu, presedintelui Traian Basescu ii lipseste una singura: aceea cu care sa trateze criticile care i se aduc. Fie ca este vorba de critici indreptate impotriva unor masuri politice, a unui tip de comportament, impotriva familiei sale sau impotriva actiunilor intreprinse in calitate de cetatean.Avem in acest sens o panoplie bogata din care Basescu ar fi putut alege, panoplie folosita cu succes de omologii sai din UE si SUA. Exista astfel ignorarea, atacul, mersul in instanta, asumarea partiala sau totala, justificarea sau reinterpretarea

aprilie 14, 2009

…presa clujeana ca El Zorab: o mie de techini primesti?

– „O mie de ţechini primeşti?
– „O, paşă, cât de darnic eşti!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Aşa cum îmi plăteşti!
Arabul ia, cu ochii plini
De zâmbet, mia de ţechini –
De-acum, de-acum ei sunt scăpaţi,
De-acum vor fi şi ei bogaţi,
N-or cere la străini!
Nu vor trăi sub cort în fum,
Nu-i vor cerşi copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrema;
Şi vor avea şi ei ce da
Săracilor de-acum! –
Si-acum stirea seaca:
CJ Cluj face un parteneriat publicprivat cu presa
Aflate în plină criză, instituţiile de presă din Cluj

aprilie 13, 2009

Republica Moldova. De ce a tacut Basescu?

Iata:
„am avut foarte multa rabdare pentru a avea o analiza completa…pe de alta parte mi s-a parut ca a raspunde peste gard presedintelui Voronin este exact jocul pe care l-ar fi vrut el”
„Voronin poate decide sau poate incerca sa ridice o cortina de fier peste Prut. Nu-i vom da ocazia sa faca acest lucru pentru ca vom avea un comportament european, un comportament responsabil, nu fata de presedintele Voronin, ci fata de cei patru milioane de romani care traiesc in Moldova, patru milioane de romani, cetateni ai Republicii Moldova, parte a acestui popor”
Marti, in Parlamentul Romaniei, Traian

aprilie 13, 2009

…moartea scroafei din copac (si cum il trage curentul pe Voronin)

… am decis sa ucid rubrica „scroafa-n copac”. Nu pentru ca ar lipsi personajele care s-o tina in viata, ci pentru ca formula in sine continua sa ma deranjeze. Am incercat sa pretind ca nu, in speranta ca duritatea formularii isi va atinge obiectivul – ii va rusina (sau macar irita) pe cei vizati direct. Nu mi se potriveste, insa, si nu ma pot obisnui cu ea. Ba mai mult, ma ingrijoreaza gandul ca as putea sa ma obisnuiesc. Poti sa cobori pentru o vreme in mocirla, dar daca petereci prea mult timp acolo risti sa te simti ca acasa.
Prin urmare, voi continua sa-i pun la insectar pe cei care – dupa

aprilie 13, 2009

Regele Mihai. As citi…

Cu mare placere as citi un interviu sau macar un comunicat de presa al Regelui Mihai in legatura cu recenta lansare oficiala a candidaturii Princepului Duda la Presedintia Romaniei.
Va reamintesc ca:
-Regele Mihai nu a fost prezent la momentul lansarii candidaturii lui Radu Duda
& ca
-Radu Duda a  spus recent cam asa: „faptul ca fac parte din Casa Regala este un detaliu din identitatea mea”.

aprilie 13, 2009

Fraierii credintei

Adica aceia care vad in Gigi Becali un model de om evlavios, un bun crestin, un sprijin pentru BOR.  Dovada faptului ca religiozitatea lui Becali este o ipocrizie ieftina, precum si a faptului ca ei, cei care musca, sunt fraieri, reiese din motivarea sentintei prin a fost respins recursul latifundiarului la sentinta de arestare preventiva. Acolo, judecatorii povestesc ca Becali a spus cat se poate de limpede ca atunci cand i-a pus pe presupusii hoti sa jure ca n-o sa mai faca, ca n-o sa dreaga si ca n-o sa il reclame la politie, nu i-a pus sa jure cu mana pe Biblie. Ci a facut-o in stil de mafiot,

aprilie 13, 2009

Ohooo, ce criză minunată!

E tot mai evident ca 2009 intră în istorie drept cel mai mănos an cînd vine vorba de concerte organizate în România. Până la o confirmare AC/DC, avem un anunţ sigur de la E’magic: Diana Krall cântă în noiembrie la Sala Palatului. Ai fi zis că, dată fiind criza economică, formaţiile low-cost (Boney M, UB 40 etc ) o să facă legea pe scenele româneşti. Uite că e taman invers. Şi cred că tocmai crizei i se datorează minunea 🙂
Revenind la Diana Krall, eu vă recomand să cumpăraţi ultimul album, „Quiet Nights”, dar şi să luaţi bilete la concert, mie mi se pare că live

aprilie 13, 2009

Un negru la Casa Alba

despre asta este vorba!
despre acest „individ”:

aprilie 13, 2009

Libertate, egoism si bine comun. Votati!

CADI are o initiativa la care merita sa reflectam: propune un sondaj de opinie despre modalitatile in care oamenii inteleg ideea de libertate si despre cum se leaga acest concept de preferintele personale si de ideea de bine comun.
Se poate vota, cu folos personal zic eu, aici!
Si, desigur, se poate da si mai departe, spre cunoscuti, cu aceeasi invitatie: de a raspunde unei provocari intelectuale inteligente!

aprilie 13, 2009

Liga întîi ca în „Zece negri mititei”

Am o bănuială – confirmată de surse, cum se spune în limbaj de presă. Dacă se pune DNA-ul cu tot dinadinsul pe cluburile de fotbal din Liga întîi, ne vom mai uita la televizor doar la meciurile din Divizia B. Pînă îi va lua DNA-ul la cercetat şi pe cei de acolo. Încît, cam într-un an, fotbalul autohton ar putea trece la amatorism din lipsă de combatanţi profesionişti. Pînă atunci, să recitim „Zece negri mititei”. Cine vine după Penescu?
PS Mă îndoiesc însă că DNA-ul va împinge prea departe principiul dominoului in fotbalul nostru. Mai ales că pe fir a apărut

aprilie 13, 2009

Sa dam cuvantul dracului

Ascultati si luati aminte! Chiar daca este postul Pastelui, o predica din partea diavolului nu strica. Pt ca este diabolic sa faci o asemenea sceneta, care este adevarata pana la ultima virgula si in ziua de azi.

aprilie 13, 2009

Becali vede dincolo de PRM

Bun! Acum, in 7 iunie, Gigi Becali va candida pe listele PRM pentru europarlamentare.
Dar ce va face dupa asta?
Poate ca multi dintre dvs nu si-au pus aceasta intrebare, dar nu si Gigi Becali.
El a dat si un raspuns (in interviul de la Pro TV, de la sfirsitul saptamanii trecute):
„Probabil ca voi candida din partea PNG-CD pentru a-l sustine pe Principele Radu Duda”.
Foarte tare, nu-i asa?
🙂

aprilie 12, 2009

Factorii comuni ai nebuniei electorale:EBA, Gigi si Vadim

Exista o foarte mare asemanare intre comportamentul cuiva care se trateaza de pneumonie cu urzici crete si persoanele care aleg sa-si puna viitorul in mainile cuiva , doar pt ca vorbeste bine, pt ca ii place cum arata sau pt ca este curios sa vada ce o sa iasa. Cei din urma pot fi considerati ca sufera de nebunie electorala, deoarece criteriile dupa care voteaza nu au nimic in comun cu performanta politica, ori cu profesionalismul administrativ. La fel ca si „colegii” lor de nebunie, care mananca urzici crete si-si fac clisme cu cafea, ei nu mai sunt interesati de normele modernitatii, sunt convinsi

aprilie 12, 2009

Pisica si soarecele

„Toba de tinichea” este o carte pe care am citit-o in transa. Ca si cum as fi fost vrajit, ca si cum as fi stat sub un clopot de sticla, ca si cum, ea singura, aceasta carte mi-ar fi fost suficienta.
Nu e singura carte care m-a captivat cu o asemenea forta teribila, dar nici nu sint multe care s-au m-au „smuls” din ceea ce, conventional, numi „lumea fizica” intr-o asemenea maniera.
Ei bine, „Toba de tinichea” (aici, fragmente!) face parte dintr’o trilogie: „Trilogia Danzigului”.
Imi face o mare bucurie sa va anunt aparitia in limba romana a volumului numarul doi din constructia lui Gunter Grass.
Se

aprilie 12, 2009

AC/DC pe Autostrada Soarelui

Organizatorii Bucharest Rock Arena spun că vor aduce AC/DC, pe 31 mai, la km 15 de pe Autostrada Soarelui. Pe site-ul oficial al trupei nu am găsit nimic despre asta, dar mă îndoiesc că şi-ar trage cineva gloanţe în picior anunţând aiurea un concert. Oricum, interesant mi se pare că numele trupei corespunde topului rezultat în urma voturilor date pe site-ul BRA. Dacă lista rămâne deschisă, mie mi-ar plăcea să văd Muse, că i-am ratat acum doi ani. 

aprilie 12, 2009

Crosee social-democrate de week-end

Am observat ceva: PSD este, de regula, polemic in raport cu PDL mai ales in week-end. Simbata pare sa fie ziua perfecta pentru accesele razboinice ale lui Mircea Geoana si compania.
In timpul saptamanii, social-democratii mai miriie, dar, de regula, sint parteneri de guvernare relativ cooperanti.
Cind vine week-end-ul, lucrurile se schimba spectaculos: PSD trece in opozitie!
E un fel de opozitie part-time. Situatia e, pina la un punct, vesela 🙂
In sondaje, chiar si asa, cu jumate de norma in opozitie, PSD stagneaza.

aprilie 12, 2009

Ati auzit de el?

” Ioan Adimitriu s-a născut în Roma în 1897 şi tot acolo a terminat liceul, nu înainte de a inventa un aparat de zburat la vârsta de 16 ani, pe care îl transportă până la Bucureşti. În urma acestei realizări a primit o bursă din partea ministrului Duca la Paris, unde a studiat ingineria mecanică. Tot acolo i-a venit şi ideea maşinii cu dublă comandă pentru predarea şoferitului, invenţie brevetată în Franţa în 1924, folosită azi în toată lumea de către şcolile de conducere auto. La Paris inaugurează prima şcoală de şoferit (cu sistemul didactic brevetat tot de Adimitriu

aprilie 12, 2009

Duda. Hai, lasa-ma!

I-auziti asta:
„Toti tinerii din Romania sunt prietenii mei de opt ani de zile. Toata generatia tanara a avut cu mine o legatura de vreun fel, o legatura de incredere, de afectiune, toti acesti oameni sunt zilnic pe internet. Vorbim astazi de 7 milioane de IP-uri si de 12 milioane de oameni care acceseaza internetul. Ei sunt pe Hi5, sunt pe SMS, pe Netlog, pe Google; de aceea contez pe ei. Nu doresc sa le impun o idee, ci vreau ca punerea impreuna sa se faca si pe internet.” (Radu Duda)
Daca as spune ca dl Duda exagereaza as fi prea blind, nu-i asa?

1 140 141 142 143 144 287