martie 1, 2007

Potîrnichiile din Parlamentul României

Parlamentarii români – majoritatea lor – se luptă aprig cu pesimismul şi cu scepticismul. Fac tot ce depinde de ei pentru a anula orice iluzie în ce îi priveşte; luptă vitejeşte pentru a risipi orice îndoială cu privire la sensul acţiunilor lor. Mă refer, încă o dată, la majoritate; ba chiar, la marea lor majoritate.
Ştirea sună aşa: parlamentarii nu au aprobat, joi, solicitarea presedintelui privind organizarea unui referendum pentru votul uninominal, pentru ca nu s-a obtinut numarul necesar de voturi „pentru”. E fără echivoc. “Trimişii” noştri – ascunşi pe

martie 1, 2007

O "ancheta" marca Voiculescu

Mare precipitare. Jurnalul National a citit ce-a citit articolele din Cotidianul sau din EVZ, s-au trezit si cu fosta directoare financiara de la tVR, Sabina Petre, angajata la Intact care le-a mai aruncat cifre de toate felurile si gata au scos-o de o megancheta de tip revista presei. Chestiunea TVR e mult mai complexa. Daca o tratezi cu picioarele, s-a dus tot. Un singur exemplu: eu chiar vreau sa vad desenul ala animat scump pentru ca e foarte misto. Sau vreau sa vad „the Office” cel mai bun serial difuzat acum in Romania. TVr-ul e singurul care-si permite luxul ca sa mi-l dea chiar daca nu

martie 1, 2007

Vanghelie, the best

Acum, nimic nu putea defini, si inca la modul concret, esenta social-democratiei romanesti asa cum a facut-o alegerea exoticului Marian Vanghelie in functia de presedinte al PSD Bucuresti.
“Sint produsul vostru” – cele trei cuvinte sint esentiale pentru cei care vor sa inteleaga cit de departe a ajuns social-democratia in Romania. “Vanghelie – presedinte” e eticheta adevarului pusa pe marca “PSD”; va fi nevoie de multe echipe de strategi si de mult PR in presa pentru a o compromite.
In fond, parintele lui “care este” nu are nici o vina; el nu a facut altceva decit sa spuna

februarie 28, 2007

Explicati-mi-l pe Felix, pls!

Hai ca bag si eu una cu Felix-sef-comisie-suspendare-Basescu. E absolut uluitor ce face acest alt batrin-edec al politicii romanesti. Incep sa-mi explic si averea fabuloasa pe care a acumulat-o in ciuda prostiei congenitale pe care o emana. (Scuze pentru ultragiu, dar mi-e greu sa ma abtin.) I-a prostit pe toti. Si pe colegii securisti cind le-a furat cea mai “gustoasa” felie din comertul exterior, si pe pesedisti, in 2004, cind le-a vindut iluzia unei audiente favorabile pe Antena contra n locuri in Parlament si, acum pe “noii pesedisti” scotindu-i din cartile “suspendarii”. Vreau

februarie 28, 2007

Îi au şi ei pe-ai lor. Scrisoarea intelectualilor francezi pentru Segolene

În Nouvel Observateur, intelectualii francezi (aprox. 150, deci o f mică parte) au semnat o scrisoare cu adevarat lăcrămoasă pentru susţinerea lui Segolene Royal, descrisă ca o perfectă persoană pentru stînga şi pentru aspiraţiile poporului francez. La o rapidă privire mi-au rămas pe retină cîteva nume importante: Helene Cixous, o feministă care a scris cărţi mişto la viaţa ei, Daniel Lindenberg, istoric al ideilor, publicat si la noi la editura Compania, cu un eseu cristalin si inteligent despre noii reactionari, Elisabeth Roudinesco, psihanalistă celebră, Philippe Sollers

februarie 28, 2007

E tare!

Presedintele Comsiei Parlamentare de ancheta a Presedintelui Romaniei este Dan Voiculescu. Oare cum i se va adresa liderul partidului de buzunar sefului statului: Domnule Traian Basescu sau Domnule Traian Pinocchio? Putem iesi din dilema asta?

februarie 28, 2007

Nicu Gheară, Andreea aruncată de la balcon, DDDe ce doar Diaconescu?

Sînt pe piaţa „subiectelor” în momentul ăsta cel puţin două cazuri pe care insistă doar Dan Diaconescu şi scoate un profit bunicel din asta. Maşinile scumpe le-a adunat nu doar din şpăgile de la Becali (am citat din Nistorescu), ci şi dintr-un fler al subiectului care vinde. Ceilalţi se ţin departe pentru că nu vor să se murdărească.
 unul ar fi „Cazul Andreea”. N-am inteles de ce ar fi asta un subiect extrem tabloidal cînd e de fapt o poveste a societăţii profunde din Romania de azi. De ce trebuie sa o vad discutata de toti paranormalii si deraiaţii lui Diaconescu în

februarie 27, 2007

Liiceanu, Ziua, Universitate, Macovei

Gabriel Liiceanu a fost atacat de Ziua chiar in momentul cind se pregatea impreuna cu al sau grup de prieteni si sustinatori sa iasa in strada. Inseamna ca cineva e disperat. Nu se putea sa-i ridici lui Liiceanu o minge mai frumoasa la fileu. Articolul din Ziua e de un amatorism infiorator, e scris spumegind si vor pierde procesul foarte repede. E incredibil ce presa avem. Multi ziaristi, dupa ani de necinste si santaj, nici macar necinstea si santajul nu stiu sa le comita ca lumea, haha.
Am fost de acord cu scrisoarea intelectualilor de acum citeva saptamini. nu sint de acord in general cu iesitul

februarie 27, 2007

Io zic ca nu-s masochist

Discutam cu un amic, ieri, despre new media (cam saraca expresia, poate gasim alta, eu i-as spune deocamdata post-media, astept idei 🙂 ). Zice amicul: Blogul nu e presa pentru ca presa presupune “autoritate institutionala”, un staf, o echipa, un brand atasat, o linie editoriala etc. Blogul e ceva acolo de dat cu parerea…Zic eu: presa nu e institutie in primul rind, si nici in al doilea, al treilea… e pina la urma comunicare pur singe. “Autoritatea” ei nu e data si nici nu ar trebui data de faptul ca are in spate o institutie ci de calitatea comunicarii. Prin urmare blogul e presa sau

februarie 27, 2007

Neolichelele

Sint unul dintre cei care fac parte din Generatia H; am crescut avind ocazia minunata, pe care doua-trei generatii de dinaintea mea nu au avut-o, sa citesc multe carti esentiale pe care mi le-a oferit universitatea ambulanta care a fost si care este editura Humanitas. Nu singur, Gabriel Liiceanu, seful de la Humanitas, a schimbat cultural Romania. In mod fundamental, in bine.
Sint mindru ca sint contemporan cu un asemenea proiect cultural. Pe de alta parte, imi e rusine ca sint coleg de meserie cu ziaristi care isi bat joc de bunul simt si de adevar. Poate ca e de inteles felul in care acestia

februarie 27, 2007

Tacticile TRU. Pericolul stilului CTP

In meciul de sah dintre Doru Buscu si Traian Ungureanu de aseara de la Realitatea TV, a cistigat Ungureanu apelînd la schema retorica numita „n-am nimic de pierdut”. A fost o chestie de atitudine. Doru a venit pregatit ca pentru un box ideatic. Traian a venit relaxat ca la o partida de sah in Cismigiu. Pentru ca subiectul era unul de Cismigiu: Cine e al lui Basescu? Traian a fost excelent pentru ca s-a adecvat la subiect. Si pentru ca aia care muncesc la Vintu pentru o chirie, fie ea si in Londra, au asa o relaxare misto. TRU  a predat o lectie zen-ironica. Mi-ar placea sa fie asa si in articolele

februarie 27, 2007

Giurgiu, TVR, despre cum uneori poţi fi şantajat de toată lumea

Tudor Giurgiu mi-a fost amic. Amic, adică un prieten al prietenilor mei apropiaţi, ne mai vedeam pe la vreo petrecere la intervale mari, îl simţeam „pe felie” cu unele videoclipuri şi cu abordarea lui light a unor subiecte grele precum… filmul, îmi plăceau părerile lui despre hiturile cinematografice, mi-a plăcut ce-a făcut la Cluj cu festivalul de film. cred despre el în continuare că este depăşit de funcţia pe care a acceptat-o. că s-a înecat în hîrţoage şi s-a împotmolit în propriile decizii. Că s-a trezit dom’ director. Nu mi-a plăcut felul în care şi-a împletit

februarie 26, 2007

Trompetistul care cinta la chitara

Ca sa nu fie vreo confuzie, spun din start: ma refer la Ludovic Orban, unul dintre purtatorii redutabili de hau-hau din politica romaneasca.
Omul nici unui proiect politic memorabil, “trubadurul” care a vrut sa ii dea de la Primaria Capitalei lui Dinu Patriciu un cadou recent (citeva hectare pentru construirea unro benzinarii) e un remarcabil inventator de explicatii suprarealiste.
Sincer: cred ca, la acest capitol, il domina copios, chiar si atunci cind nu pare in forma, pe Crin Antonescu. Duminica, pe la prinz, Ludovic Orban a confirmat inca o data pentru cei care investesc incredere in

februarie 25, 2007

Sincer?

M-am dumirit. De net nu te mai scapa nimeni. E a treia fatalitate dupa, vorba yankeului, moarte si impozite. Ori esti pe web ori dispari. Dar netu’ mai aduce ceva ce astept de cind ma stiu si acum cind aproape ca regret. Sinceritatea, frate! Desi totu-i virtual nimic nu-i mai adevarat. Scapi o prostie, cum am patit eu recent, te taie lumea-n bucati. In lumea reala te mai ascunzi, stai inchis in casa, nu raspunzi la telefon, dai cinci minute pe OTV ca sa te simti mai destept decit ceilalti si dupa un somn bun te-ai scos. Pur si simplu te faci ca nu existi, macar o vreme, cit s-o poti lua de la

februarie 25, 2007

Scriu constitutional si anticonstitutional

Voi scrie scurt si des. Daca unele texte vor fi mai apasate si mai transante, e si pentru ca voi astepta, atent, nuante si critici din partea fiecaruia dintre voi.
Constant, voi posta aici articole despre politica; vreau insa sa va atrag atentia, cu respect, ca, in felul lor, pina si ingerii fac politica.
Lucrez, cum am spus si mai sus, cu argumentele constitutionale, dar si cu cele anticonstitutionale. Cred ca, pentru a ne feri de jetul de teme false cu care sintem inundati, e nevoie de amindoua tipurile de argumente.
Va previn ca sint un bun incasator. In plus, sint tinar; am de unde gresi. Pe

februarie 25, 2007

Blogul fără însuşiri

S-a extins domeniul muncii! Mi-au făcut blog la job. Poate îmi mai fac unul personal, unul pentru atunci cînd sînt blocat în trafic şi unul pentru cînd dorm.
Nu sînt un tip comunicativ. Îmi aleg cuvintele de zece ori pînă zic ceva. Aveam profilul perfect de loser informatician (am şi făcut liceu de info, de altfel). M-am virusat, am dat la litere, am terminat litere, m-am intoxicat de litere, am şi predat pe la litere, nu aveam din ce să trăiesc şi mi-am luat un job care se baza pe scris: jurnalismul. Eu credeam că se bazează şi pe citit, dar m-am înşelat: se întemeiază

1 239 240 241