Pruteanu după Pruteanu
Nu am întîmplări cu George Pruteanu pe care să le pot evoca. Ne vedeam doar prin locuri publice. Dar într-un timp comunicam cu uşurinţă şi cu plăcere. De fapt asta s-a întîmplat pînă cînd el a intrat în PRM. Continuam să ţin la omul care le zicea atît de pe gustul meu la „Doar o vorbă să-ţ mai spun”, cel care ştia să comenteze o carte cu un nerv îndrăcit şi care avea un naţionalism lipsit de orice xenofobie, dar îmi venea greu să mai găsesc tonul dinainte cînd ne întîlneam. Odată, l-am întrebat, olteneşte: „Ce-ţi trebui, George?” dar n-am insistat.