octombrie 4, 2009

Ratingul dezgroapă cadavre la televiziuni

Am înţeles că discuţia despre moartea Mihaelei Runceanu a fost prilejuită de un interviu cu asasinul. Care asasin a depus cerere de eliberare, combinată cu un decrete de graţiere etc. Deci, cumva, se justifica prezenţa subiectului la televiziune. Măruţă a contat pe asta şi a făcut audienţă. Ca să nu se lase în faţa Pro-Tv-ului, Antena 1 dezgroapă şi ea, de luni,  un caz, tot asasinat, tot cu cineva din lumea muzicii. Numai că prezentarea cazului Ioan Luchian Mihalea e ca nuca-n perete, nu se justifică altfel decît prin rating. Asta nu contează, trebuie să răscolim, să

octombrie 4, 2009

Mihai Sora. Despre Rau

Inca un clip mai amplu pe youtube cu Mihai Sora:
Am aflat de el, ca si de precedentul, de aici!
Si pe primul, si pe acest al doilea e bine sa le arhivam, sa le revedem din cind in cind si sa reflectam serios la ce spune domnul Sora.

octombrie 4, 2009

Fotbalul, o inepuizabilă nişă politico-economică

Tatăl sforarilor din politica dâmboviţeană, Viorel Hrebenciuc, vorbea despre meciul Stelei din Europa League atunci când miniştrii PSD mergeau în gaşcă să ia la şuturi coaliţia de guvernare. Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, şi-a anunţat sâmbătă „pohta” de a mai avea un palat, cel de la Cotroceni, fiind personajul cu cea mai grabnică notorietate obţinută cu ajutorul sportului-rege. Traian Băsescu, de când cu şpriţul la aceeaşi masă cu Becali, care a căzut greu la presă, nu prea mai gustă fenomenul, deşi din când în când mai punctează în discursurile sale critici

octombrie 4, 2009

Rătăciţi în Panarama

Ieri, am fost atent la două emisiuni TV. Doar două şi fiecare a avut din partea mea cam 10 minute de atenţie. O să vorbesc însă doar de una din ele, deoarece la cealaltă, prezenţa lui Adrian Păunescu mi-a tăiat pofta de mâncare şi am preferat compania casetofonului, ca să nu rămână bunătate de păstrăv prăjit nedigerat ca lumea. Aşadar, pe seară-noapte, am văzut pe KanalD emisiunea Rătăciţi în Panama, o copie subnutrită a celebrului succes Survivor, condimentată cu glume proaste, cu scărpinat la testicule, cu aluzii deocheate din partea unor piţipoance… ce mai….

octombrie 4, 2009

Succes, Toni Grecu!

În această seară, la zece fără un sfert, Toni Grecu debutează cu noul său show la Pro TV. Îi urez succes şi vă ofer, spre aducere aminte, un fragment de acum aproape 20 de ani, aici. Ce tineri eram!

octombrie 4, 2009

Ce se întîmplă cînd laşi Yale şi te apuci de muzici

Dirty Projectors, Bitte Orca, Domino, 2009
Ce e aia o trupă rock? Înţelepciunea populară zice că e atunci când trei băieţi cu priviri încruntate storc chitarele, iar un al patrulea (pe care un vocalist român cu firmă îl numeşte “şobolan”) sparge tobele. Ocazional, machismul vreunui Rob Halford se face delicat ţăndări, o Gwen Stefani transformă o trupă de talie medie într-una majoră sau numita Courtney Love etalează mai multe cojones decât trei sferturi dintre masculii momentului. Dar ăstea sunt excepţii.
Dirty Projectors e, la rându-i, copilul de suflet al

octombrie 3, 2009

Cum ar putea pierde Băsescu alegerile

După aritmetica sondajelor de opinie, Băsescu ar putea fi învins în turul 2, dacă nu iese cîştigător din primul. Cel puţin aşa mi-a spus un sociolog în a cărui onestitate cred, imediat după ce Traian Băsescu şi-a anunţat candidatura la preşedinţie. Nu vă pot dezvălui numele sociologului deoarece mi-a spus ceea ce mi-a spus, cu condiţia să nu-l citez. Aşadar, dacă în primul tur al alegerilor prezidenţiale Băsescu va ieşi pe primul loc, dar fără a obţine numărul necesar de voturi pentru a fi declarat cîştigător, în cel de-al doilea tur el poate fi învins de contracandidatul

octombrie 3, 2009

6 decembrie. Turul doi. Adevaruri superficiale

Sfintul Nicolae. 6 decembrie. Basescu se lanseaza in competitia pentru prezidentiale la Sinicolau Mare. Sa trecem lejer mai departe de aceste coincidente.
Adversarii lui Traian Basescu, nu neaparat cei directi, ruleaza de citeva saptamani urmatoarea idee. Anume: ca in Romania, cu exceptie momentelor in care a cistigat Ion Iliescu, prezidentialele se cistiga de pe pozitia a doua. Mai concret: cel care iese dupa primul tur pe locul al doilea, acela devine presedinte in turul al doilea.
E un adevar statistic in aceasta constructie. Emil Constantinescu in 96 si Traian Basescu au fost, intr-adevar,

octombrie 3, 2009

Geoană-Băsescu, 3-1

Asta e, trebuie să recunosc. Mircea Geoană l-a învins pe Traian Băsescu. Scorul e de trei la unu! În meciul de anunţare a candidaturii, Geoană a marcat de trei ori, Băsescu, doar o dată!
Sînicolau Mare este localitatea cu cel mai mic  număr de şomeri (dacă mai sînt valabile nişte informaţii, nu are nici un şomer!). Mi se pare foarte tare că nici Băsescu nu se aştepta să-şi anunţe candidatura! 🙂

octombrie 3, 2009

De week-end: "Glorie zeului elefant!"

O procesiune dedicată Zeului Ganesh, zeul elefant, de hinduşii din insula Mauriţius. Ganesh este zeul care ridică obstacolele şi care te ajută la început de drum. M-am bucurat că am putut să mă alătur valului de culoare şi parfum. 

octombrie 3, 2009

Muzica politicienilor

Am primit o leapşă de la Diana. N-am pre înţeles exact despre ce vorba, însă e ceva legat de politicieni şi  piesa care li se potriveşte cel mai bine. Sau trebuia să le dedic eu o piesă? Nu mai ştiu, aşa că execut în ambele sensuri. Uite una care ar putea deveni imn pentru politica românească.
Şi una pe care le-o dedic eu.
Dau şi eu leapşa mai departe lui rogozanu, să-i stric weekendul, lui nenea, că n-am mai vorbit cam de multişor, lui M.D., e doctor în muzică, şi lui Cosmeanu, că se va lua în serios 🙂

octombrie 3, 2009

Omul candidează. Un scriitor înţelept. 2008 va fi cel mai bun an din vieţile noastre

Şi-a anunţat omul candidatura. Aşa într-o doară, într-o atmosferă cîmpenească. S-au dus încolo mediatizările pentru Gigi şi Vadim sau pentru măreţul congres al lui Geoană.
Analiştii se întreabă deja dacă va fi independent susţinut de PDL sau va candida pentru PDL. Nu mă interesează.
Mircea Geoană îl va atacă tot timpul. Băsescu va ataca răul în general, va încerca să omoare balaurul.
Bun, acestea fiind zise vă reproduc ce mi-a spus azi un scriitor după ce mi-a ascultat două ore nemulţumirile, revoltele, prostiile. A concluzionat (parafrazez): am avut cîteva

octombrie 3, 2009

Băsescu renunţă la mister: candidează. Dar dacă revine?

Dacă tot l-au întrebat nişte alegători curioşi din Sînnicolau Mare dacă va candida pentru un nou mandat, Băsescu le-a zis că da. Adică nu i-a venit să plece de acolo şi să afle bieţii oameni vestea din altă parte. S-a mai ales praful cu ocazia asta de un subiect pentru comentatorii în criză de idei şi pentru candidaţii care trăgeau nădejdea că Băsescu se va abţine.
Pe cine văd că salută entuziast intrarea oficială a marinarului în campanie? Pe (încă) pesedistul Vasile Dâncu, sociologul din Grupul de la Cluj, care cu ocazia asta a trimis o săgeată în direcţia

octombrie 3, 2009

Traian Basescu si-a anuntat candidatura

Asta e!
🙂
Ce pot sa faca adversarii sai?
Multa lume imi pune intrebari si stiu ca si dumneavoastra aveti intrebari. Probabil una dintre ele este daca voi candida. Va spun ca da, voi candida
Cel mai bun lucru e sa faci lucruri la care nu te astepti. Eu nu ma asteptam sa imi anunt candidatura la Sannicolau Mare, dar ma bucur ca am facut acest lucru in mijlocul unor oameni ca dumneavoastra. Acum stiu ca este decizia corecta

octombrie 3, 2009

Miza prezidenţialelor: cine anunţă falimentul

O ştire îngropată de ruperea coaliţiei: În penultima zi ca ministru, Ion Bazac de la Sănătate a intrat în guvern cu o ordonanţă care le cere producătorilor de medicamente să plătească o taxă progresivă, între 5 şi 11% din cifra de afaceri pe care o obţin din gratuite şi compensate (‘clawback’). Ordonanţa s-a aprobat.

octombrie 3, 2009

Cu Teo despre politică: N-o să mă duc la vot! Şi pînă acum am fost la toate

Teo Trandafir ne-a împărtăşit cîte ceva din felul în care vede politica. Motivul pentru care i-am cerut părerea? E un om care ştie cu ce se mănîncă televiziunea şi, cum  politica e acum 90 % televiziune, e clar că vedeta noastră ar putea lejer conduce un grup eficient de consilieri pentru orice candidat. Interesant e că Teo face parte din ceea ce se anunţă deja un trend: nu se mai duc la vot cei care au tot votat pînă acum!
“Măi, eu nu citesc ziarele, nu ştiu nici de la ce partid vin, ştiu doar că Băsescu e de la PDL şi Geoană, dimpotrivă… Dimpotrivă pînă la

octombrie 3, 2009

Tu esti Mircea-candidatul? Nu!

Ridea si zimbea in stil Obama Mircea Geoana la cea de-a treia lansare a sa in cursa pentru prezidentiale, dar nu era risul sau. In rest, terapie de grup utila pentru social-democrati.
Daca s-ar fi rezumat doar la doua lansari de candidatura, Mircea Geoana ar fi fost mai cistigat. Ideal ar fi fost sa se lanseze doar o singura data; insa, cu trei asemenea momente la activ, candidatul social-democrat a reusit sa isi faca tandari mutarea, teoretic, de deschidere pe care si-a tot repetat-o pina ce a reusit sa o faca tot mai proasta.
Cultul improvizatiei este una din marile idei-umbrela care au

octombrie 3, 2009

Votaţi Gigi?

Europarlamentarul George Becali tocmai a anunţat că va candida la preşedinţia României. Acuzat de complicitate la sechestrare de persoană – în cazul său, de persoane –, delict pentru care se iau ani buni de puşcărie, după ce a devenit parlamentar european Gigi a scăpat de plictiselile la care îl supunea Justiţia, care şi-a permis să dispună arestarea lui preventivă, iar apoi să-l ancheteze în libertate. Becali care şi-a cumpărat partidul – Noua Generaţie – de la Viorel Lis, fostul primar ţărănist al Bucureştiului, n-a izbutit să pătrundă în Parlamentul României,

octombrie 3, 2009

Ocolul intelectualilor PDL şi al poporului PSD în 300 de minute

Am făcut cea mai concentrată excursie printre politicieni. Între 4 şi 7 jumătate seara am ascultat şi o serie de discursuri din falanga populară/pedelistă/intelectuală (au vorbit Preda, Stanomir, Avramescu), iar apoi m-am aruncat din înălţimile intelectuale de pe Alecu Russo într-o cursă nebună spre AeroBăneasa să simt pulsul pesedistului de rînd – a fost relansarea la candidatură a lui Geoană. Experienţă din care vă împărtăşesc acum în stil blogăresc, pentru că nu am timp în dimineaţa asta să par deştept:).

octombrie 3, 2009

…Nelu, ca si Simon, spuse (si nu glumesc):

…amatorilor de conspiratii am sa le dau o veste proasta: nu-l cunosc pe Nelu. Pe partea mea poate sa fie 007 – nelu. Ion Nelu. Intrebarea pe care o ridica, insa, la fileu, merita rumegata. Da. Am zis ‘rumegata’.
Ce parere ai de piata publicistica VOXPUBLICA. 29 de publicisti si 9 categorii pentru o oferta de dezbatere a problemelor cotidiene fara precedent pe piata romaneasca. Programul de clasificare statistica a incepu deja sa functioneze dar probabil ca va mai trece ceva timp pana ce datele statistice vor fi relevante. O piata publicistica libera e ceva deosebit. Pot exista speculatii intr-o

1 213 214 215 216 217 427