octombrie 13, 2009

Secția Diplome și secția Cunoaștere

În toată viaţa mea şcolară am copiat doar la…lucru manual. Iniţial n-am copiat pentru că nici nu mi-a dat prin cap. Ulterior n-am copiat pentru că mi-era ruşine faţă de mine însămi. Apoi, la un moment dat, am hotărât că n-am să copiez niciodată. Din principiu. Pentru că mi-am dat seama că nu vreau doar nota aceea fără nici o urmă de legătură cu ce ştiu. N-ar mai fi avut nici un sens. Şi cu asta m-am lecuit şi de frustrarea care începuse să-şi arate colţii când luam uneori note mai mici decât cei despre care ştiam sigur că au copiat.
Nu i-am dispreţuit pe

octombrie 13, 2009

Deci, după 20 de ani, poate cădea un guvern după o moţiune. E tare, funcţionează cît de cît!

Mi-au plăcut dezbaterile, am auzit discursuri bune, discuţia despre pensii – deşi nu avea legătură cu moţiunea – chiar a animat cetăţeanul. A fost un exerciţiu democratic dus la capăt. S-a întîmplat ce era normal să se întîmple, un guvern minoritar trîntit de foştii parteneri – singura dată în ultimii 20 de ani cînd o moţiune trece. Asta e! Cîştigă toţi sau pierd toţi, dar fără s-o vrea au ajuns să se joace pe bune de-a democraţia. Măcar înţeleg că un partid fără susţinere nu poate guverna cum se întîmpla cu PSD-PNL.
Blabla-uri cu cumpărat de voturi

octombrie 13, 2009

Alba Neagra

Nu inteleg de ce trebuie sa fie atat de complicata procedura de vot. Mai les pentru o miza reala: demiterea guvernului. Bila alba in urna alba, alba in neagra, neagra in alba sau neagra in neagra.  De ce nu isi pot asuma parlamentarii decizia lor de a vota? pentru legi o fac. pentru oameni, de ce nu?

octombrie 13, 2009

De ce mă duc să votez ?

Entuziasmul copleșitor iese repede din calcul. Nici vreun simț monstruos dezvoltat al datoriei civice. Nici măcar puterea obișnuinței (n-am găsit întotdeauna motive să merg la vot). Atunci de ce?
1. Pentru că prea mulți candidați nu vor de fapt să aibă alegători care gândesc. Dacă ar avea prea mulți, atunci ar trebui și candidații să vină cu niște propuneri gândite de platforme electorale. Cu niște strategii viabile. Multă muncă pentru ei. Mai bine dacă se duc doar cei care nu cer decât niște pomeni electorale. Mult mai simplu.
2. De teamă. Da, mă duc la vot

octombrie 13, 2009

Geoană şi-a pregătit azi decesul politic

Indiferent ce se va intimpla cu moţiunea, Geoană şi-a săpat azi groapa ca politician. Dacă moţiunea va trece, asta nu-l va ajuta pe el să ia voturi la prezidenţiale. Dimpotrivă. Şi cum probabil că vor fi alegeri anticipate după alegeri, dacă PSD va avea mai puţine voturi ca în toamnă şi probabil că aşa se va întîmpla, lui Geoană i se va lua gîtul. Singura lui şansă va fi ca soacra sa să-l pună administrator al averii ei personale – ceea ce iarăşi nu prea e sigur. Şi dacă tot vorbim despre consecinţele acestei moţiuni indiferent de soarta ei, nici lui Crin Antonescu

octombrie 13, 2009

Toate meciurile au şi pauză. Publicitate!

Don't worry … be happy:)Vezi mai multe video din Reclame

octombrie 13, 2009

LIVE Moţiunea, comentariu cu comentariu

Până la un deznodământ în ceea ce priveşte soarta guvernului Boc II, Voxpublica transmite moţiunea, aşa cum este ea comentată de cei care ne urmăresc pe twitter. După votul din Parlament, rămâneţi cu noi pentru un maraton de comentarii şi analize la cald.

octombrie 13, 2009

O nuanţă ungurească la moţiunea de azi

L-am auzit  Borbely Laszlo declarînd ceva interesant. Că UDMR a semnat şi va vota moţiunea, dar că vrea ca guvernul acesta să rămînă, ca guvern interimar, pînă pe 6 decembrie, adică pînă cînd se anunţa cîştigătorul turului II de la prezidenţiale. Dar asta depăşeşte cu cîteva zile bune termenul constituţional de 45 de zile! Cum se poate face asta? Dacă partenerii de moţiune gîndesc altfel? Dacă ei vor să pună mîna pe putere mai curînd? Ca să poată influenţa rezultatul din 6 decembrie? Singurii care nu au acest interes sînt cei de la UDMR. Deci, ce vor face ei,

octombrie 13, 2009

Riscă PSD şi PNL alegerile anticipate?

Să zicem că pică guvernul. (Ceea ce acum pare sigur, dar e totuşi mai puţin sigur decît pare.) Şi că Băsescu îl desemnează tot pe Boc premier pînă se ajunge la alegeri anticipate. E sigur PSD-ul că ia mai multe voturi ca la precedentele alegeri? Mă îndoiesc şi presupun că şi Hrebenciuc se îndoieşte. Mă îndoiesc de asemenea că PNL-ul va avea o soartă mai bună în eventualitatea alegerilor anticipatelor. Iar dacă Băsescu vrea să demonstreze alegătorilor că PSD şi PNL îşi dau din nou mîna împotriva lui are acum această posibilitate, ceea ce i-ar putea aduce voturi

octombrie 13, 2009

Oul meu şi boul lor

Am scris acum câteva luni un text în care povesteam două întâmplări care mi-au marcat adolescenţa. Prima a fost o tentativă de a copia la un test de fizică, tentativă soldată cu o corigenţă. A doua a fost o amendă luată pentru călătoria fără bilet cu troleibuzul 1 din Cluj-Napoca. Sunt convins că toată lumea a comis asemenea hoţii pe care de multe ori nici nu le vedem ca fiind foarte greşite. Partea tristă e că, înainte de a ne uita în ograda proprie, ne simţim îndreptăţiţi să îi acuzăm pe alţii. Medicul e rău pentru că ia şpagă, poliţistul de la şcoala

octombrie 13, 2009

Cristian Teodorescu. Pe blogul Istodor. Intre 12 si 1.

Despre cartea sa cea noua, „Medgidia, orasul de apoi”, aparuta la Cartea Romaneasca, acum. In dialog cu noi. In carne si virtual cu noi.

octombrie 13, 2009

Opiniometru "Ceasul ne arată timpul/ Calendarul – anotimpul/ Iar Băsescu cel urât/ Ne-arată minciuni decât"

Dacă vreţi să vă înveseliţi dimineaţa, e musai să parcurgeţi textul Leliei Munteanu din Gândul.
Pe mine mă copleşeşte lirismul bardului de la Cotroceni. Dac-ar fi şi ceilalţi candidaţi la fel de sensibili, campania ar fi un poem. Tot nu mai e nimic de promis. Vedea-i-aş duelându-se în versuri. Oprescu zice duios: „‘Raţi ai dracu’ de molâi/ Că vă fac din turu-ntâi”. Băsescu zice cu elan: „Găozari şi păsărici/ Oligarhi, moguli, popor/ Mă găsiţi cu toţi aici/ Şi la anu viitor”. Geoană zice cu drag: „Ceasul ne arată timpul/ Calendarul – anotimpul/ Iar Băsescu

octombrie 13, 2009

Are Basescu toate butoanele?

In discutia Hotnews-RFI, Sorin Ionita, invitatul de ieri al lui Dan Tapalaga, avanseaza o ipoteza interesanta:
Nu inteleg de ce opozitia a fortat atat de mult sa ii dea lui Traian Basescu toate cartile pe mana. De maine, Traian Basescu are toate cartile in mana daca pica Guvernul. Le are oricum si daca nu pica.
Asa sa stea intr-adevar lucrurile? Chiar are TB toate cartile in mina?

octombrie 13, 2009

Politica electro

Am gasit un frumos pasaj, aproape literar,  despre adevarata politica, adevaratele afaceri si adevaratele motive pentru care ni se umplu de spume televizoarele in fiecare seara. Nu era nici un secret, dar doar cu o organigrama detaliata in mina poti vedea tabla de sah imensa pe care se joaca un meci aparent superficial intre politicieni care aparent doar se balacaresc. In Evenimentul Zilei:
Compania Naţională Transelectrica, deţinută de Ministerul Economiei, este unicul operator de transport al energiei electrice în România. Are o cifră de afaceri anuală de circa 800 de milioane de

octombrie 13, 2009

Căprița Sanda și tortul din scutece

Scurt buletin de știri profund românești:
Proprietarii de câini din Baia Mare sunt bucuroși. A sosit în oraș, tocmai din America și Germania, colecția Royală de toamnă-iarnă pentru căței, în total peste 50 de ţinute, de zi, de seară şi casual-sport. Preţurile variază în funcţie de talia câinelui. Pentru un căţel mic, o geacă sau o rochiţă pot ajunge la preţul de 15 euro, în timp ce, pentru un câine de talie mare, prețul se va dubla. Piesele de rezistenţă ale colecţiei sunt o haină de blăniţă cu glugă, care imită pielea de dalmaţian, o rochiţă care imită

octombrie 13, 2009

Tovarăşul Bondrea de la Spiru Haret îi loveşte şi pe nemţi de la distanţă!

Junghiul învăţămîntului românesc, tovarăşul Aurelian Bondrea, cel care a ajutat-o pe Elena Ceauşesacu să devină doctor, s-a lungit pînă-n Germania. Să le strice şi lor învăţămîntul universitar. Citiţi despre asta aici. STASI nu doarme! Stă de vorbă cu Securitatea de la noi! De la distanţă!

octombrie 13, 2009

Nu înţeleg

În chestiunea comisarului european, România e ori cel mai bun negociator ori cel mai prost. Cale de mijloc nu e. Nu ştim cum va arăta rezultatul dar începutul procesului sună destul de cunoscut. Am mai scris pe acest blog despre lipsa de măsură, ca sindrom al clasei noastre politice.
Pretenţia de a ocupa poziţia de comisar european pe agricultură îmi pare că se înscrie în aceeaşi linie. A lipsei de măsură. Cum să pretinzi să conduci agricultura europeană (o treime din bugetul Uniunii Europene), când tu nu eşti în stare să ridici de la pământ propria agricultură, nici

octombrie 13, 2009

Adriene, explică-le tu cum e cu Constituţia!

Îl rog şi eu ceva pe Adrian Năstase: Te rog să lşe explici tu lui Mircea şi Crin cum e cu Constituţia, că tot te-am văzut, în zilele astea, că te dădeai specialist. Spune-le tu că, oricît s-ar duce ei la Cotroceni cu un nume, premierul e desemnat numai de preşedinte (ce ţi-ar fi plăcut ţie să aplici chestia asta, dar, deh, ce să-i faci, Mătuşa Tamara ţi-a purtat ghinion!) . Singurul caz în care un partid poate impune un premier este cînd acesta are majoritatea de 50 plus unu în parlament. Cum nu e cazul, se joacă şi ei de-a nominalizările!  Deci, probabil că dacă

octombrie 13, 2009

Se intimpla? Se intimpla! Cardul meu copiat

Sint anuntat ca al meu card cu bani a fost copiat. Dau fuga la banca sa vad ce s-a intimplat. Banii, mi-or fi luat si banii? Sint banii luati-sponsorizarea pentru uichenduri. Am belit-o atunci.
Drumu-i gol, nu stiam eu de ce, e gol, dar din cauza hotiilor, hotilor. Muriti!

octombrie 13, 2009

Turul II: Băsescu 47%-Oprescu 53%

În zilele următoare o să apară un sondaj cu următoarele rezultate: Turul I:  Basescu-32%, Geoană- 21%, Antonescu-17%, Oprescu-8%. În turul doi, ţineţi-vă bine de bretele, Băsescu-Geoană 54%-46%, Băsescu-Antonescu 53%-47%, iar Băsescu-Oprescu 47%-53%. Acum, nu ştiu dacă exact astea vor fi procentele, că nu sunt adevărata fiică a Mamei Omida, poate se va mai umbla puţin la ele, că prea sună a autostradă suspendată 53-ul ăla la sută.

1 337 338 339 340 341 563