Iliescu a fost bun. (Nu-mi vine să cred că spun asta). O notă pt. Basescu
La congresul PSD, s-au intilnit o mare de profitori, afaceristi, urmariti penal, impostori conservatori cu Iliescu. Eu asa am vazut: o întîlnire între vintre şi creier. Nastase a facut o repetitie pentru pledoaria viitoare din tribunal, Geoana a fost ca de obicei gaunos, Mitrea si-a ratat cariera de prezentator la festivalul de la Mamaia. PLus rinjete de Oprisan de prin spate. Pe muzica de Vanghelis (era sa zic Vanghelie). Acelasi PSD. Dar Iliescu a fost bun, a tinut un discurs important, al doilea dupa un discurs si mai important, tot de saptamina asta (cel al lui Basescu din Parlament).
ca
Vanghelie: “Geoană premier! Năstase preşedinte!!”
Ce avînt, sîmbătă,la PSD! Cîtă determinare! Şi cîtă generozitate pe Mircea Geoană! Nu 20.000 de euro pentru românii care se întorc în ţară, cît promisese iniţial dacă va ajunge premier, 25.000 !!! fiindcă partidul a acceptat să-l numească prim ministrul virtual al României. În rolul dirijorului corului de partid Marian Vanghelie, opritorul grătarelor, olandezul – potrivit lui Adrian Năstase care-i citea numele Van Ghelie, la un moment dat – a trecut peste reticenţele sale faţă de Năstase şi în entuziasmul care agita sîmbătă crema partidului a pus de
Partide si recrutare. Cristian Preda – un citat
Foarte bun dosarul publicat de revista 22, dupa conferinta din urma cu aprox 2 saptamani despre „Dialogul liberalismului cu conservatorismul in doctrina populara”!
Am selectat un fragment despre politica de personal a partidelor romanesti, un fragment al carui sens il impartaresc. Luarea de pozitie ii apartine lui Cristian Preda, nu doar consilier la Cotroceni, ci si un excelent politolog si profesor de stiinte politice.
Iata:
„As largi discutia: recrutarea in genere a oamenilor care capata notorietate – ca e construita in Romania, ca e construita in strainatate. Problema serioasa,
Mircea Geoana. S-o fi uitat in oglinda?
Foarte scurt!
MG: „Tariceanu e un accident, Stolojan e instabil politic si o propunere neserioasa”.
Oare, pentru a face performanta politica, e suficient sa te uiti in oglinda si sa ii descrii pe altii ca si cum ai fi vorbit despre tine insuti cu cea mai mare sinceritate?
Muzeul Antipa pentru politicieni?
Emil Boc s-a facut rau.
Astazi, la Cluj: „România a plecat într-o altă direcţie, domnilor Tăriceanu şi Geoană. Dumneavoastră faceţi parte din muzeul antichităţilor României politice şi acolo vă este locul”
O fi exagerat liderul PD-L?
Schimba lumea!
Sint destepti!
Au o usurinta remarcabila de a lucra cu argumente.
Au lansat un proiect care ar putea deveni un excelent rezervor de idei pentru dezbateri publice.
Vedeti aici despre ce este vorba!
…in sfarsit, la portile Amazonului!
Nu venisem in Peru sa fac turism. Venisem sa merg in jungla, asa ca mi-am scurtat sederea in Lima la strictul necesar. La recomandarea lui Montoya, noaptea mi-am petrecut-o la un hotel din Miraflores – o vila boiereasca de fapt, transformata intr-un soi de pensiune pentru straini: mobile in stil vechi (si chiar vechi), lampadare, scrinuri si tablouri de prin secolul nouasprezece – cred. Toate – pana si receptionerul – scartaie, toate au un aer prafuit, obosit si plictisit, de lucruri care le-au vazut pe toate la viata lor si inca unele pe deasupra. Ma simt ca-ntr-un roman de Dickens si,
"Subsemnatul Traian Băsescu" l-a chemat la tribunal pe jurnalistul Cristian Oprea
Preşedintele Băsescu, în calitate de “Subsemnatul Traian Băsescu” l-a dat în judecată pe colegul meu Cristian Oprea, pentru calomnie. Mai précis, pentru că Oprea ar fi scris articolul “Traian Băsescu, deziceri pe toată linia de supervizarea trocului PDL-PRM”. Traian Băsescu, cel care se jura că nu va da niciodată în judecată un jurnalist, a uitat ce a zis şi l-a chemat pe Oprea în judecată. Nu pe Ciutacu, nu pe Cristoiu, nu pe Stan, ci pe Cristian Oprea! Dar şi dacă Băsescu le-ar fi dat întîlnire la tribunal celor trei antenişti pe care personal nu-i suport,
Cînd stînga devine o formă de spăşire. Un cinic de la BRD
Cu ocazia inca unui faliment, mare-mare, poate trebuie sa mai meditam asupra finantelor trecatoare si asupra „bietilor” speculatori carora platitorul de taxe american ar trebui sa le oblojeasca ranile. Imi place sa citesc mari experti in finante cu discurs de-a dreptul marxist in zilele astea. Toata lumea urla ca nu se poate asa, ca speculatorii au atins limita, dar si ca statul trebuie sa salveze bunul mers al treburilor (lucru cu care sint de acord, dar cu FBI-ul linga, asa cum au si inceput sa faca de altfel). Pina si in Ziarul Financiar am citit un articol in care se facea apel la stat care
Ambasadorul Olandei – un alt "obraznic"?
Azi, interviu – foarte bun! – in Cotidianul. Autoarea interviului: Laura Cernahoschi. Intervievat: Jaap Werner, ambasadorul Olandei in Romania. Integral, poate fi citit aici!
Selectez citeva din afirmatiile diplomatului olandez:
– ” Raportul Comisiei este însă foarte clar în ceea ce priveşte procedura de numire a procurorilor, iar recenta decizie a Parlamentului de a schimba procedura de numire este clar împotriva a ceea ce spune Raportul. Asta mi se pare cu adevărat îngrijorător. Comisia spune că este importantă stabilitatea instituţiilor şi că nu trebuie schimbată procedura, iar
Alina Mungiu. Statul de drept. Am uitat de asta
Interviul acesta a aparut in urma cu mai multe zile. Am uitat sa vi-l semnalez cu promptitudine. O fac acum, convins ca afirmatiile transante pe care le face dna Mungiu trebuie sa atinga un public cit mai numeros. Cred ca este unul dintre cele mai consistente interviuri aparute in ultima vreme in presa de la noi.
Va mai invit sa cititi si editorialul de astazi din Romania libera scris de T Gallagher. Il gasiti aici!
Votati DANIEL MORAR!
European Voice: Daniel Morar e finalist pentru premiul „Europeanul Anului”, fiind nominalizat la categoria „Inspiratia anului”, „pentru ca a ridicat lupta anticoruptie la un nivel inalt”. Morar concureaza cu George Soros („pentru ca a sustinut drepturile si reintegrarea romilor in Europa”), cu Lyn Evans, coordonatorul generatorului de particule din Geneva, dar si cu Katrine Camilleri, director adjunct al serviciului de refugiaţi din Malta.
Votul pentru Europeanul Anului 2008 este deschis online, începând cu joi, 25 septembrie şi poate fi accesat la adresa
http://www.europeanvoice.com/page/evawards-user-vote/788.aspx.
Intrati,
Bellow. Norman Manea
Nu am mai scris nimic de citeva luni despre Bellow 🙂
Ei bine, am mai citit asta!
De pe site-ul Polirom: „Interviul luat de Norman Manea lui Saul Bellow in decembrie 1999 face parte din seria Words & Images, The Jerusalem Literary project, in colaborare cu Universitatea Ben Gurion din Negev, Israel„.
Un fragment din interviu, aici!
Timp de lectura: 3 ore maxim. Parerea mea! De lectura placuta 🙂
Uninominalul pierdut
Din perspectiva darwinista, aparitia sportivilor si actorilor in randul candidatilor pentru un post de parlamentar este perfect justificata de adaptarea partidelor la votul uninominal. Pentru ca acum nu mai poti sa faci campanie cu Vasilica prin toata tara, de vreme ce el poate fi votat doar de cetatenii din zece sate si un oras. Buuun… Tot din perspectiva darwinista, mai exista insa o directie de dezvoltare: concentrarea discursului politic pe probleme specifice fiecarui colegiu electoral. Motivul pentru care aceasta directie a fost insa abandonata este unul simplu: zece sate si un oras au probleme
A scăpat uninominalul la Curtea de Apel. Iar Ion Cristoiu a devenit marcă inregistrată
Dar PRM-ul a anunţat prin avocatul său, Bolcaş -expertul, cum ar veni – că va face recurs. Oricum, deocamdată juriştii de la Cotroceni scapă de zburătăceala pe care le-o pregătise Băsescu. Între noi fie vorba, preşedintele s-a cam antepronunţat în aşteptarea sentinţei de azi, ceea ce nu se face, chiar dacă în partea opusă se afla CVT, acest cocoş pleoştit al listelor.
Ion Cristoiu şi-a înregistrat numele la tribunal, ca marcă la fel ca biscuiţii „Eugenia”. În ditiramubul pe care i-l închină Jurnalul Naţional aflăm, printre altele că Ion Cristoiu ar fi patentat
Avertisment: evident, lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi
Am văzut-o în treacăt, m-a făcut să tresar o clipă, apoi s-a rătăcit în universul banal şi anost al cotidianului(fără poante ieftine aici, eu încerc sa exprim un sentiment frumos, da?). Totuşi, aveam să aflu, e drept, după câteva săptămâni bune, că nu s-a pierdut. Imaginea ei se cuibărise într-un colţ neutilizat al minţii şi aştepta acolo, răbdătoare şi cuminte, momentul în care aveam s-o redescopăr.
Evident, ea nu ştia că exist, habar nu avea de puterea magică pe care a avut-o asupra pupilelor mele, dilatate, la vremea întâlnirii noastre unidirecţionale,
"Penisuri" marca Brancusi si analistul militar Radu Tudor
L-am vazut azi la Antena pe analistul militar Radu Tudor mitraliindu-l, cu aprobare de la Dana Grecu, militanta jurnalismului isteric, pe Horia-Roman Patapievici cu observatii de doi bani. „Analistul militar” debita pe banda rulanta judecati de Ferentari despre arta, despre ICR, despre cit de „romaneasca” si de „nationala” ar trebui sa fie arta promovata peste hotare de Romania.
Dl Tudor e imun la argumente. Habar nu are cu ce se maninca arta. Analist militar, el e si habarnist cultural!
Mai jos, inclusiv spre stiinta dlui Tudor, un „penis” (lectura in cheie erotica a creatiilor lui
