Respect, MC!
Am intrat în mahalaua Ion Creangă, un adevărat sat la marginea metropolei dezolate, deja fără lumină şi căldură în acei ani. Mai toţi localnicii lucrau la Fabrica de ţevi sudate, şi mai toţi copiii lor, săraci şi cuminţi, cu ochi trişti, învăţau la şcoala unde-aveam să devin Profu, Dirigu, Mustaţă sau Căldare – căci, precum Vanghelie mult mai târziu, copiii îmi înţeleseseră numele greşit: Căldărescu…
Am trecut de o Automecanica vopsită în verde şi roz şi imediat am văzut şcoala. Pustie, galbenă şi stingheră, o casă veche, cu acoperiş de olane. Gratii
