<p>Arhiva VoxPublica pana in Oct. 2018</p>
Şi de data asta a fost report la categoria I de la 6 din 49! Deşi s-a introdus tragere suplimentară, joia, şi, deci, avem un număr mai mare de extrageri, potul tot creşte. Oare se va căştiga în duminica turului I sau în cea a turului II?
Numerele cîştigătoare: 7,35, 25, 37, 31, 15 . Nimeni nu le-a ghicit pe toate! Hai, cetăţeni, la vot!
Am văzut reclama la Evenimentul Zilei cu Mircea Marian, pe KanalD parcă. Nu o găsesc pe net în ruptul capului. Cum o găsesc, cum o pun aici. Aşadar, Mircea Marian apare în clip şi ne spune cum mogulii conduc presa and so on. Şi că patronul lui, în schimb, e mult mai mişto pentru că-i amator de artă şi sălăşluişte undeva departe de Romania neavînd nici un interes aici.
Exact de asta mă temeam cel mai mult, să ajungem noi, jurnaliştii, să spunem „patronul meu e mai bun decît al tău”, „ba al meu, ba al meu”. Cînd singura raportare normală la acest job fragil e să uiţi
Ce vor toţi vampirii ăştia, intreaba Andra, cu o zi inainte de Halloween. Ce vor ei, înainte să dispară? Sunt tentat lasă fac o glumă facilă şi să îi răspund că vor respect. Bine, n-am s-o fac. Şi acum răspunsul:
Ce era pe tavan azi-noapte?
Nu vor nimic. Dar nimic-nimic. Rien, nada, nothing. Când vi s-a întamplat ultima oară să vă oprească un vampir pe stradă să vă ceară o ţigară? Sau, mai rău, să vi se plângă de viaţa eternă? Să se vaite de calitatea umană a victimelor cu sange fad şi vieţi banale? Era
În acest loc ar fi trebuit să zacă un amplu comentariu despre protestul de miercuri al fermierilor (care s-ar fi remarcat prin scurte consideraţii despre alte clase sociale: vînătorii, pescarii, politicienii). Ceva notabil s-a întîmplat. În ultimul moment, a intervenit ceva mai înspăimîntător decît politica românească şi nu se făcea să ratez acest moment rarissim. Da, am văzut Paranormal Activity, “one of the scariest movies of all time”. E aşa cum speram să fie: ceva mai bun decît The Blair Witch Project. Si infinit mai reuşit decît
Astazi, episodul 2 de la
Trandafirul Profetului
Cam trăgea curentul în geamie. Muezinul Iusuf, tînăr, tinerel, contractase un reumatismum care îl chinuia noaptea, de viermuia în pat şi ofta aşteptînd să-i treacă durerile. Nu se ducea la doctor, spera că Profetul îl va ajuta. I-a destăinuit imamului că îl sfredeleau nişte dureri prin oase, iar imamul i-a recomandat nişte cataplasme cu frunze de aloe, ca expresie a milei lui Allah pentru reumatici. Pe el îl încercau nişte fierbinţeli, cărora nu le dădea atenţie prins în corespondenţa cu credincioşii.
E proaspăt, e fierbinte, e de pe „Splitting the Atom”. Sună foarte supărat, n-am reuşit să îmi dau seama dacă UNKLE are vreo legătură cu sound-ul sau nu. Eu am aflat de el de la un coleg, pe al cărui blog puteţi să mai descoperiţi şi altă muzică foarte bună. Pentru că e week-end, chiar dacă unii dintre noi muncim, cred că merită pus pe blog:
Transmit in direct Astra Film Sibiu. Cistigatorii nu i-am nimerit, insa am interviuri cu un prof de Religie-Fizica despre inceputurile lumii, cu Cristi Puiu cum a nimerit din lac in put, prin spitalele romanesti, muzica cu indracitele din Sevilla si necunoscutul ma asteapta in continuare: azi e intilnirea ciobanilor din Marginime cu un film despre ciobanii americani.
Joi, 5 noiembrie, cu incepere de la ora 18, la Carturesti Verona din Bucuresti, se va lansa una din cele mai frumoase carti de proza scurta ale literaturii romane. Se cheama „Medgidia, orasul de apoi”, iar autorul ei e Cristian Teodorescu. Am mai scris putin pe acest blog despre volumul scos la Cartea Romaneasca, un volum la nasterea caruia am avut privilegiul sa fiu martor.
Prin amabilitatea autorului, pot sa va ofer citeva „bucati” din aceasta carte. In fiecare zi, pina joi, la lansare, voi urca pe blog cite o proza scurta.
Sper ca va voi convinge macar pe unii dintre dumneavoastra ca ar fi
Îl admiram într-o oarecare măsură pe dl Voinescu. Cred că ne-am şi strîns mînă odată la un party al trustului Realitatea-Caţavencu. Mi l-a prezentat dl Pătrăşconiu. N-am schimbat decît două vorbe, aşa cum e firesc şi politicos. Îl citeam în Codianul, îl citeam în Dilema veche, admiraţia mea făţă de domnia sa era, o ştiam şi recunosc oricînd, contaminată întrucîtva şi de admiraţia deosebită pe care i-o port şi i-o voi purta dlui Andrei Pleşu. Între timp, dl Voinescu a făcut pasul decisiv pentru cariera dumisale şi a păşit în politică. Practic, din acel
Publicaţii serioase şi respectate din Occident pregătesc necroloagele personalităţilor în vîrstă din timpul vieţii acestora. Nu mi se pare cel mai rău lucru din lume. Mai rău e să scrii prostii pe genunchi. Dar necroloagele astea se ţin sub cheie cîtă vreme persoanele la care se referă sînt în viaţă. Nu circulă nici măcar prin redacţie, necum pe site. Am rămas opărit citind primele rînduri din inovaţia celor de la Antena 3, sub titlul „Nu publica” – necrologul lui Gheorghe Dinică. Ce să zic? Să rămînă la ei acolo. Dar, oricum, odioasă tîmpenie.
Oricît aţi fi de anti-Băsescu, de pro-Crin, de antiprefraudare, de fan Geoană sau Oprescu, trebuie să recunoaşteţi că Orange e ceva minunat. E vorba, desigur, de orăşelul Orange, din Vaucluse, cel mai călduros loc din Franţa, după media anuală de temperatură. Aproape de Orange se află Chateauneuf du Pape Mai multe despre Orange, aici. Notaţi că această localitate provensală are 300 de zile cu soare pe an! Aşa că, Orange is beautiful!
Unul este din presa românească, celălalt din presa britanică. Ambele din ziare care se doresc quality. Ambele articole foarte proaste, chiar dacă sunt pe teme şi chiar din specii diferite. Ambele se referă însă la România.
Să încep cu cel din presa românească, dintr-un cotidian, nu spun care. O „corespondenţă specială de la Bruxelles” ne vorbeşte despre „Dilema preşedintelui Băsescu”. Care ar fi această dilemă? Se pare că europenii de vârf ar vrea cu tot dinadinsul să îl numească drept Înalt Reprezentant pentru Politică Externă al UE pe PSD-istul Adrian Severin,
Prima mea mare beţie a fost cu Coana Maria Tănase. Coana Maria era ca o regină. Avea o broşă mare în frunte, atât de mare, că putea să cumpere cu ea tot bulevardul Brătianu. Se îmbrăca de la Paris. Lucrase cu tata, pe care-l luase în formaţia ei, alături de Grigoraş Dinicu şi Fănică Luca.
După război, Coana Maria Tănase avea trupa ei în care mă adoptase şi pe mine. Făceam turnee prin toată ţara, dar printre primele spectacole împreună am avut unul într-un orăşel de pe lângă Bucureşti, Leordeni. Singurul birt din tot oraşul era în gară. Acolo m-am îmbătat
Citesc nişte rînduri foarte lucide (ca de obicei) pe blogul lui Cristian Grosu, ziarist cu care am lucrat o vreme, la, deja, iată, vechiul Noul Cotidianul. Ce ar trebui să fie campania electorală pentru ziarişti şi ce este:
„O campanie electorala e mana cereasca pentru jurnalistul de linia intai. Intelegere, discernamant, abilitatea de-a alege promisiunea populista de planul realist, dexteritatea de-a ”vedea” aliantele secrete, blaturile, inteligenta de-a pricepe strategiile, combinatiile, trucurile. Si: totul trecut prin prisma interesului elementar al cititorului/alegatorului de
Sunt genul de fată care preferă oricând un film prost cu roboţi, desensibilizare postapocaliptică în masă, invazie cu marţieni şi orice alt sfârşit al lumii lipsit de credibilitate, în faţa unei poveşti romanţioase cu oameni (căci asta tot spune până la exasperare inflaţia la care asistăm neputincioşi, că şi ei sunt oameni) care sug sângele conlocuitorilor.
Pornind, deci, cu aceste prejudecăţi sub semnătură, să purcedem la analizat vampiriada pop culturală, de aiurea şi de pretutindeni.
Pentru că nu avem de a face doar cu o invazie a filmelor şi a serialelor
Diseară, în clubul Silver Church din București, la ora 21.30, KUMM își lansează cel de-al cincilea album de studio, Far From Telescopes. Dacă nu v-ați făcut deja planuri și vă place trupa, duceți-vă.
O să încerc și eu să ajung, cu mențiunea că nu știu dacă mai am suflul și condiția fizică de-acum câțiva ani, când, la un concert de-al lor, am țopăit până mi-a venit rău. Am mai îmbătrânit și eu, maică!
Albumul conţine douăsprezece piese de studio, dar şi câteva înregistrări brute, care (îl citez pe Oigăn, chitaristul trupei) „redau, într-un fel, atmosfera
Petru Popescu publică la editura Curtea veche un roman – memorii si fictiune, inteleg din prezentari – despre relatia sa cu Zoia Ceauşescu. Aştept să-l citesc, Petru Popescu a fost un succes imens acum vreo patru decenii, a fugit din Romania. Eu, la lectura romanului Prins – marea senzatie a epocii, nu am ramas deloc impresionat. Criticii vremii au spus ca e onorabil. Dar sa citim ceva in premiera si apoi poate ne vine chef de tot romanul.
In prefata, Petru Popescu scrie:
Deci, în povestea mea, Zoia e Julieta în căutarea lui Romeo prin hăţişul Securităţii, al intereselor camarilei,
Sfinx-ul albastru l-am luat în primăvara lui ’85. Am chiulit de la ora de română şi cu 26 de lei, strânşi din sticle goale vândute la alimentara, mi l-am luat de la magazinul Muzica. Venit după Lumea alba şi Zalmoxe, cu o puternică schimbare de direcţie, Albumul albastru nu i-a bucurat prea tare pe fanii vechi. Discul este omogen, iar la vremea respectiva pe radioul naţional s-au cantat vreo 2-3 piese, An dupa an, Pe pamant pace şi Cântă cu mine. Însă atracţia albumului stă în altele. Intr-un cer violet, cu un text superb de Alexandru Andrieş, este cea mai controversată piesă.
Am două ştiri de ultimă oră pentru locatarii din zona Vitan-Dristor care au avut apa caldă întrerupă de pe 26 octombrie pentru lucări de reparaţii. Ei bine, apa caldă a venit şi e caldă. Şi o altă ştire la fel de interesantă pentru publicul bucureşean de nişă, pe care v-o transmit de la faţa locului, este că în Bucureşti plouă (acum văd că s-a mai potolit; chiar cînd am ajuns eu acasă) şi traficul e relativ îngrozitor, aşa că dacă n-aveţi realmente bani de cîştigat, oameni de întîlnit fată-n-faţă, nişte nervi de pierdut, eu vă recomand călduros să rezistaţi
Stilul de conducere concentrat pe comenzi militaresti și control drastic al executarii lor scade ca și impact în mai toate companiile din România. Din ce în ce mai des, aud cum acest mod de a face lucrurile să meargă e înlocuit cu o nouă întelepciune managerială, bazată pe resursa cea mai importantă pe care o are România la ora actuală: oamenii săi!
Nu cred că e o surpriză pentru nimeni, deja: că noul val de tineri angajați nu mai suportă să li se spună – obsesiv de exact – ce să facă, cum să o facă și până când să o facă. Bine-înțeles, vorbesc