Dragii mei moguli și oameni politici, data viitoare când mai discutați o alianță din asta care nu-i place domnului Băsescu vă invit să o faceți la mine în sufragerie (dau eu apa minerală, voi veniți cu țigările).
Vă dați seama după aia trafic pe mine când va începe președintele să tune pe toate televiziunile de alianța de la Nenea Lars?
Aşa cântă VoxPublica. Sper să apreciaţi mai mult scriitura 😀
Da, pe uichendist.ro, puteti citi povestea lui. Interviul e in direct. Un om, un aparat, o stina, oi, ciobani, Dumnezeu si lupii. Ce legatura exista intre ei? O poza pentru trecerea vremurilor. Uite aici. Comenteaza.
Am câteva obsesii, recunosc. Una dintre ele e cuvântul „Mulțumesc!”. Am observat că românului îi vine greu să-l pronunțe și nu-nțeleg de ce. Doare? Dă crampe, junghiuri, dureri de dinți, pietre la rinichi? Produce infarcturi? Omoară lent, dar sigur? Dacă da, de ce n-am fost informată și eu, ca să mă feresc? Dacă nu – și eu zic că așa e, totuși – de ce fuge lumea de el, domnule? Cea mai tragică soartă, din câte-am observat, o are în trafic. Vezi pe câte unul că vine încet, încet și bagă botul, ca să-și facă loc. Tu, domn din fire (sau doamnă), îl lași, că
Ieri, facind impreuna cronica zilei ce trece si numind-o „cronica nimicurilor”, ne-am trezit din banalitate cu un comentariu al Deliei:
„nu exista nimicuri. un nimic poate fi citeodata mai important decit orice altceva. poate ca puteam sa mor azi noapte. da mi-am revenit din nimicuri. intii un tintar care ma biziia. si pe urma pipi.
marius09, nu vrei sa stii cum e sa faci blocaj renal. asa ca data viitoare cind faci pipi sa te uiti cu umilinta la jetu ala al tau amarit si sa zici mersi ca nu iei trei perfuzii in vena una dupa alta.”
Delia, nu te lasa!
Sanatate! Ne gindim de bine la tine, macar
Duminică după-amiază m-am întâlnit cu Diana Tuşa, Oana Portase şi Ionuţ Iancu. Trei oameni diferiţi: un parlamentar, o jurnalistă din ograda mogulului ce se dă cool pe textele scrise de altcineva şi din nou un jurnalist. Pretextul a fost un pariu, nu mă întrebaţi în ce a constat, pus pe Twitter. Motivul a fost că eram curios cum sunt în carne şi oase nişte oameni cunoscuţi doar pe net. Dacă până acum eram destul de sceptic cu privire la asemănările dintre net şi realitate, să zicem că de acum am făcut un pas înainte să mă mut defintiv în Second Life. Am întâlnit
Mi-am reparat masina, am alergat dupa interviul cu Luminita. Nu-mi mergea modemul Vodafone. Am fugit la wireless McDo. Nu mergea. La KFC mergea. Am facut interviul cu Luminita Coman. Am descoperit pana la masina. Am facut pana, Am fost la spital. Am printat afise pentru restaurante pt. uichendist.ro. Am scris astea. Ma duc iar la spital.
Voi?
Eram, într-una din serile trecute, cu niște prieteni într-o cârciumă. Și vine o promoteriță de la Philip Morris:
– Bună seara, văd că sunteți fumători. Cine fumează Virginia Slims?
– Eu, zic. Vreți să mă convingeți să fumez altceva?
– Nu, zice, sunt de la Philip Morris și Virginia Slims sunt țigările noastre.
– A, OK, atunci vreți să mă premiați.
– Nu, nici asta, vreau doar să vă felicit pentru alegerea făcută.
– Și pentru asta ați bătut atâta drum?
– Da…
– Super. Atunci vă rog și eu să transmiteți cuiva niște felicitări.
– Sigur. Cui?
– Departamentului
Am luat, dupa secole de lupta titanica, Danone. Era seara, un non stop deschis, povesti din astea, am fost tolerant, am cedat.
Mor dupa visina in iaurt, asa ca am luat Deliciosul cu visina si Cremoso cu visina.
Acum trei-patru ani lasasem Deliciosul plin de fructe. L-am gasit dezolat cu una ratacita. In schimb, Cremoso e plin de bucati de fructe. Reclama la Delicios s-o fi schimbat, n-o mai urmaresc. Dar cel mai misto e ca disparitia fructelor din Delicios m-a jignit, m-am simtit fara memorie, calcat in picioare. Danone ce face? Lanseaza un produs plin de fructe, ca sa-l pastreze ieftin, inventeaza
Saptamina trecuta, cind cautam subiecte om pentru interviul saptaminii in Catavencu, mi-a scris „Luminita Ignat-Coman, 29 de ani (inca), din Cluj”. Am acceptat. Puteti si voi sa-mi propuneti astfel de intimplari. Astfel am ajuns in momentul marti.
„Am terminat recent doctoratul. Am scris o teza (care o sa fie curand o carte)
despre imaginea de sine a romanilor ardeleni. Imi caut locul pe lume.
Imi plac „intamplarile” de genul celei de acum.
Nu-mi place Parisul. Deloc!
Sunt putin nihilista.
Concluzie: sunt o muritoare de rand si am putea discuta despre orice. Despre ce discutam?”
Cum iesi in oras cum ti-a murit cheful de turism. Alei inguste, tone de pietoni, mirosuri de gratare pina la cer, nimic, nimic nu te imbie la viata. Asa ca ideea prietenilor mei de a petrece uichendul sus, la Poiana Tapului cu vedere spre Sinaia m-a minunat. Si mi-a dat povesti cum rar auzi. Asa s-a nascut ceea ce uichendist.ro a numit decameronul de la Poiana Tapului. Cum soarele s-a stins pe cer ne-am pus pe povesti de calatorie, avind ca baza un vin negru-pamint adus de Mihaela din Franta, sarmale si galusti cu prune facute de mama lui Vali in Berceni. Limbile s-au dezlegat fara gratare si-n
… sau uite cum te poate pune tehnologia pe ganduri. Ma vaitam ieri ca nu pot sa comentez. Constat astazi ca, de fapt, pot, dar cu intarziere de vreo zi – mai mult sau mai putin. Adicatelea scriu acum un comentariu si apare … maine. Nu postarile. Postarile apar de cum le scriu. E-mailurile merg si ele. Numai comentariile sunt amanate. De ce? Habar n-am. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii:) Constat, doar.
Asta se numeste pe aci „delayed gratification” – pe romaneste, un fel de „satsifactie amanata”. E ca si cum ai trage la tinta, ai apasa pe tragaci, si-ai merge … la culcare. A doua
Din seria ~nu vreau să fiu prim-ministru ~ nu de-asta sunt toată ziua la televizor ~ Crin vorbeşte prostii~, Dinu Patriciu: „Nu aş accepta o astfel de poziţie decât dacă aş fi capabil să impun un astfel de program, pentru că ştiu că e spre binele acestei ţări. Nu am nimic de negociat, ştiu ce trebuie făcut”. Exerciţiu de imaginaţie – cum ar arăta România cu Patriciu la cârma Guvernului:
10 ziariste răspund întrebărilor puse de bloggerul-jurnalist Mihnea Măruţă pe tema principalilor patru candidaţi la preşedinţie, Traian Băsescu, Mircea Geoană, Crin Antonescu şi Sorin Oprescu. Pe cine ar prefera să aibe drept partener de cină, ce sfat legat de look le-ar da, ce le-ar recomanda să înveţe de la o femeie, sunt câteva din întrebările la care acestea răspund. Opiniile lor sunt senzaţionale.
Personalitatea lui Traian Băsescu, văzută prin ochii gazetarelor: lider dictatorial (lider e partea bună şi dictatorial e partea proastă), un marinar dictatorialoid,
Azi avem 25 de ore la dispoziţie. E o oră în plus. Ce faceţi cu ea, cum o folosiţi? Sau, deja, aţi folosit-o? Cu ce o umpleţi? Dacă aţi primi cadou nu o oră, ci o zi în plus, ce aţi face cu ea?
Sau cum s-a uitat cititorul blogului roz, Sandman, autor al textului de mai jos:
„Pentru ca fotbalul becalo-dragomirian a scos aseara capul in Europa, pe langa microbistul traditional, cu petul de 2 litri si castronul de floare in fata, a aparut si microbistul de sex slab, dar hotarat.
In plin razboi celto-daco-roman, femeia romana a trantit lingura de lemn si capacul cratitei pentru a vedea minunea de pe Ibrox Park, atrasa de agitatia din camera alaturata. Din pacate, fotbalul se invata la timpul lui, degeaba incerci sa intelegi un ofsaid sau un hent, daca nu ti-ai julit genunchii
Dacă da, participă la concursul ăsta:
Nedormitul mi-a dat link-ul către chestia asta. Nu am de zis decât atât: OMG! OMFG! Dumnezeu să-l odihnească pe Ciprian, iar pe familie, săraca, s-o „mângâie”, dăruindu-i nu doar putere să treacă peste tristul eveniment, ci și puțină… nu știu… inteligență?
De dimineaţă, în drum spre Casa Presei, la sediul PSD de pe Kiseleff, un autocar cu faţa lui Mircea Geonă bloca tot trotuarul, inclusiv pista de bicicletă pe unde pedalam. Am tot aşteptam să-l văd ieşind din autocar pe liderul PSD pe o trotinetă. Degeaba.
Ce vorbesc, nici PDL-ul nu-i mai breaz. Prin luna mai s-au lăţit şi ei cu propaganda peste pistele din Bucureşti. Detalii aici.
Nici n-a început bine campania, că deja au început antrenamentele cu autobuze.
PS
În ciuda numărului de înmatriculare, autobuzul nu aparţine VoxPublica 🙂