septembrie 28, 2009

E bine că preşedintele gîndeşte ca un ziarist?

De cîteva zile, buletinul de ştiri se face după Cotroceni. O comisie prezidenţială face nişte propuneri îndrăzneţe în zona sensibilă (la audienţe mă refer) prostituţie-droguri, analiştii comentează pînă le iau foc creierii. Azi, Traian Băsescu cere referendum pe reducerea numărului de parlamentari, televiziunile de ştiri sar în aer.
Traian Băsescu ar putea foarte bine să fie şeful unei televiziuni, are sînge de redactor-şef. Urăşte presa, dar o cunoaşte perfect, gîndeşte ca un ziarist. Numai că treaba unui ziarist se temrinp după ce a pus problema. Treaba unui

septembrie 28, 2009

Chinta royală a „dictatorului”

Cei mai înverşunaţi adversari din presă ai lui Traian Băsescu au recunoscut că joi după-amiază „dictatorul” a pus o chintă royală pe masa campaniei electorale în care încă n-a intrat oficial. Li s-au alăturat, involuntar, şi politicieni din PNL şi PSD care au fost acord că propunerea lui de referendum pentru un parlament unicameral cu cel mult 300 de membri, cuplat cu alegerile prezidenţiale e o găselniţă fără cusur.
Cred că în aceeaşi după-amiază Mircea Geoană şi Crin Antonescu au vrut să le ia gîtul consilierilor de campanie pe care îi plătesc să

septembrie 28, 2009

Ce să păţească bietul Nica…

Credeţi că se rupe guvernul din cauza debarcării lui Nica de la Interne? Sau îi găseşte PSD înlocuitor? Eu zic că Geoană va răscoli în puşculiţa cu ministeriabili şi va desemna pe altcineva, să nu lase PDL-ul să fraudeze singur alegerile, ci cu ajutorul neprecupeţit al partidului său.

septembrie 28, 2009

Traian, distribuitorul de droguri

Într-un amestec de idioţie şi superficialitate l-au acuzat de trafic cu arme şi terorism. Au dat-o în bară. Preşedintele României se încadrează de ani de zile la altă faptă. Se ocupă cu distribuţia de droguri. Narcotice, stupefiante, halucinogene şi excitante.
Droguri grele, nu din cele light, propuse spre dezincriminare de comisia prezidenţială. Avem de-a face aici cu eroina (îngrijorarea eroică faţă de corupţie şi injustiţie), populina injectabilă(discursul familiar, şpriţul cu masele), mocaina(cheltuirea banilor FMI pe voturi sociale),micihuana (asumarea măruntă

septembrie 28, 2009

Paranoia noii Europe

Dispariţia planurilor pentru scutul american din centrul şi estul Europei a trezit aici istorica teamă faţă de Rusia. “Ursul” rus este însă slăbit: o ţară fără capacitate de inovare, care depinde pentru a supravieţui de preţul materiilor prime.
În centrul şi estul Europei creşte frustrarea legată de administraţia Obama. Anunţul renunţării la scutul antirachetă plasat în Polonia şi Cehia i-a dezamăgit pe locuitorii celor două ţări. Deşi scutul fusese anunţat chiar de administraţia Bush ca un proiect de apărare împotriva rachetelor iraniene, nu a celor ruse,

septembrie 28, 2009

Unul mai şmecher ca Băsescu

Un adevăr dureros pentru Traian Basescu trebuie să fie faptul că numărul celor care nu-l mai vor preşedinte e deja mai mare decât al celor care declară că l-ar vota. Sondajele din ultimele luni îl dau pe actualul preşedinte cu procente situate sub 40 la sută intenţii de vot.
Rămân peste 60 la sută care spun ca ar vota cu altii, iar cifra e si mai mare daca o raportam la intreaga populatie cu drept de vot. Altfel spus, Traian Basescu nu întruneşte o majoritate nici măcar în interiorul minorităţii celor ce par să aibă deja o opţiune. Dar asta nu înseamnă că va şi pierde

septembrie 28, 2009

Amăgiţi cu dezamăgirea

O hărmălaie cacofonică, în care se adună glasuri de politicieni, ziarişti şi taximetrişti, aruncă, la răstimpuri, păreri formulate sentenţios despredezamăgitorul Băsescu. E o ceată aproape veselă, aducînd a bocitoare cherchelite care confundă priveghiul cu nunta. Nu-i greu să ţi-i închipui pe unii dintre ei juisînd la capătul a cinci ani de abţinere, în care au stat cu degetele încrucişate visînd la ziua cînd, din sloganul să trăiţi bine!, nu va fi rămas decît spoiala jupuită a unei promisiuni de campanie. Cu două luni înainte de prezidenţiale, li se pare

septembrie 28, 2009

O zi specială

Luni 28 septembrie e o zi speciala pentru mine. Dupa mai mult de 20 de ani de pasiune inchinata activ raliurilor (pilotez in Campionatul National din 1992), am sansa sa particip in Campionatul Mondial la etapa din Spania.
Pazea Loeb, Hirvonen si Solber! Vin baietii din Romania!
Deja faptul ca am fost admisi pe lista de strat alaturi de copilotul si prietenul meu Victor Ponta este senzational. Apoi, dispunem de o masina de ultimul racnet in categoria 2 roti motrice, Renault Clio R3 Maxi Evo 2009 (mai multe despre masina pe www.autonovo.ro).
Desigur, nu suntem visatori, e ca si cum Steaua

septembrie 28, 2009

Să ne ridicăm privirea din buricul nostru naţional

Ştirile externe sunt cenuşǎresele buletinelor TV din România, iar unele ziare româneşti au renunţat chiar la pagina de “Internaţional”. Suntem atât de preocupaţi sǎ ne studiem propriul nostru buric politic încât  nu ne intereseazǎ decât foarte rar ce se întâmplǎ dincolo de graniţa ţǎrii. În urmǎ cu puţin mai mult de un an, când criza financiarǎ se declanşa în toatǎ magnitudinea sa în Statele Unite, editorii români din domeniul economic erau reticenţi în a aborda subiectul, sub  pretextul cǎ “se întâmplǎ la ei acolo, ce ne intereseazǎ pe noi?”. Iatǎ

septembrie 28, 2009

Intenţiuni

Cultură pop înseamnă, în România, manele. Panseul (citat aproximativ) îi e atribuit lui Adrian Sârbu. Succesul omului ar trebui să te pună pe gânduri – de cele mai multe ori ştie ce spune. Şi noi, ăia puţini şi ciudaţi, ce ne facem? Rezistăm prin cultura pop. Despre noutăţi în muzică o să-mi dau cu părerea, fără să am vreodată pretenţia că ar fi una instruită (nu pot citi nici cea mai simplă partitură). Mă interesează în primul rând artiştii şi trupele indie, chit că mai e foarte puţin până când termenul ăsta va ajunge să desemneze o fantasmă, nu

septembrie 28, 2009

Denaturata

Notam pe blog, la un moment dat: Media este oglinda în care ne uităm, colectiv, în fiecare zi. Şi apoi acoperim cearcănele, dăm cu tuş la colţul ochilor, ne îmbrăcăm frumos, mergem la serviciu, răsuflăm uşuraţi că sîntem în ordine şi ne minunăm cît este de denaturată. De asta scriu despre ea.
Media, în sensul de Noua şi Vechea medie, cu OTV şi TVR, Heroes, telenovele şi reality-show-uri, cu bloguri, flickr, ziare, cultură pop şi tot ceea ce poartă în ele diferitele (şi din ce în ce mai multele) reţelele înspre fiecare individ. Şi, mai nou, cu ceea ce are de

septembrie 28, 2009

Mani e mort, fantoma bântuie

Sunt aproape 10 ani de cand lucrez in presă si nu pot sa pretind că mi-a ajuns. Am început în vremea când CDR-ul îşi trăia ultimele zile iar PSD-ul lui Adrian Năstase se pregătea să dea un nou înţeles noţiunii de progres. Dictatura-gulaş  (ciocu’ mic, economia merge) din perioada 2000-2004 m-a învăţat ceea ce aş numi suspiciunea relaxată ca metodă de evaluare. Nu plec de la prezumţia de rea-credinţă dar nici nu cred până nu verific.
Am văzut în anii ăştia nenumărate exemple de  ticăloşie, incompetenţă sau inadecvare. Le-am interpretat ca pe boli ale copilăriei

septembrie 28, 2009

…PNT-CD si PD-L – intre moralitate si prostie

…breaking news: la sfarsitul saptamanii trecute a avut loc congresul PNT-CD – aripa Sarbu! Cum? N-ati sarit in sus de emotie? Nu-i bai, nu sunteti singurii: majoritatea mass media a ignorat evenimentul, pe motiv ca nu face rating. Cei care l-au consemnat, au facut-o pentru ca, spre deosebire de aripa Milut, aripa Sarbu nu-l sustine pe Traian Basescu la presedintie. Nu-i mare lucru, dar tot e ceva.
Cum a ajuns PNT-CD din port-stindardul opozitiei democratice din Romania un partid de mana a saptea? Cum de crestin-democratia intr-o tara predominant ortodoxa nu mai face rating nici la televiziuni

septembrie 27, 2009

Kasparov & Karpov. Ce ne interesează pe noi!?

Nu mă pricep la şah, dar îmi plac poveştile cu şahişti.
În cinstea confruntării aniversare Kasparov – Karpov de săptămîna trecută m-aş fi aşteptat să găsesc festival de materiale în toată presa romaneasca. Şi am găsit doar ştiri triste cu scorul. Scorul! Nici nu-l mai dau aici, de nervi. Mă rog, WST, Guardian, cam toată lumea bună a acoperit perfect meciul.  Din păcate n-am avut timp să bag cîteva rînduri abia acum.
Sîmbătă am jucat în parcul Carol un şah cu Marius şi Adi. Cosmeanu m-a bătut de m-a ascultat cu urechea. Adi nu e atent, e şi mai tînăr, aşa

septembrie 27, 2009

Scoala lui Basescu

Doua ipostaze. Aici, spune ca scoala romaneasca produce tampiti. Aici, spune ca el este un produs bun al scolii romanesti. Probabil ca Mircea Badea & The Gang ar sari cu gura: deci e cel mai bun tampit , ha, ha, ha… Dar nu. Eu cred ca Basescu are impresia ca in afara de el, restul sunt tampiti. Sau cel putin asa lasa sa se inteleaga modul in care s-a exprimat. O gafa demna de a concura cu „tiganca imputita” sau „gaozar”.

septembrie 27, 2009

Inca un proiect romanesc castiga finantare la SeedCamp

Acum un an, echipa UberVU castiga la SeedCamp, in Londra, o prima runda de finantare – dovedind ca si proiectele romanesti pot fi interesante in ochii investitorilor importanti din industria new media.  Intre timp, UberVU a ridicat si a doua runda de finantare, mult mai consistenta decat cea initiala si se pregateste pentru a treia.
Imbucurator este ca, iata, la doar un an, un alt proiect romanesc, Layered Brain, al companiei Brainient condusa de Emi Gal (23 de ani), castiga la SeedCamp.
Sunt intrebat adesea ce elemente trebuie sa aiba un proiect pentru a decide sa investim in el. Ce ii deosebeste,

septembrie 26, 2009

Monica Macovei dă de pămînt cu greva magistraţilor

Cu cîteva minute în urmă s-a încheiat dialogul dintre Robert Turcescu şi Monica Macovei la Realitatea tv.  Ce crede fostul ministru al Justiţiei despre greva magistraţilor: E ilegală!  Magistraţii nu pot face grevă! Din acest motiv şi-au botezat greva „protest extrem”! Abuzuri în atribuirea de sporuri! „O cunosc pe dna Pivniceru. Mă bucură că a apărut la televizor, fiindcă aşa o cunoaşte şi lumea.”

septembrie 25, 2009

Dragi intelectuali, faceti o pauza si luati o lectie: GMT

Un interviu excelent cu G.M.Tamas, omul pe care multi tipi din Estul excomunist ar trebui sa-l asculte. A fost dat pentru International Socialism. Si a fost tradus pe blogul revistei Cultura.
Ocazia? 20 de ani de la caderea comunismului.
De ce trebuie urmarit Tamas cu tot ce face? Pentru ca scrie extraordinar, vorbeste la fel (are inclusiv o română fermecatoare) si, mai ales, e omul care a facut disidenta adevarata in spatiul estic, a avut incercari politice si activiste, e un tip care chiar s-a zbatut in toate directiile.
Ce mi-as dori? Sa trecem rapid peste etichete precum marxist, comunist

septembrie 25, 2009

Celebrul preparator boia de ardei-porno

Vă doriți să ajungeți celebru peste noapte, în România? Iată câteva metode simple, deja verificate:
1. Deveniți iubita lui Poponeț. Dacă nu puteți deveni iubita lui Poponeț, pentru că sunteți bărbat, atunci deveniți iubitul Elenei Băsescu. OK, hai și al Ginei Pistol, care e ceva mai liberă săptămâna asta, dacă nu cumva și-a găsit pe cineva (caz în care, până terminați de citit acest text, s-ar putea să se despartă, deci șanse mai sunt).
2. Omorâți pe cineva. Chiar și pe dumneavoastră înșivă, la o adică, nu tre’ să fie neapărat cineva străin sau din

septembrie 25, 2009

Dan Andronic, un fel de SRS

Una din marile placeri arogante ale garantului esecului numit Dan Andronic e sa faca „profetii”. Face des din astea!
Ca miine urmeaza sa intre nu stiu ce subiect-bomba-fis pe agenda publica, ca miine se lanseaza nu stiu ce scandal, ca miine se retrage Geoana, ba nu, ca poimiine se retrage Geoana, ca miine intra oficial in cursa nu stiu ce candidat. Asta din urma e, de fapt, mare lui jucarie din ultima vreme.
Cine a citit cu atentie „profetiile” acestui loser, nu a putut sa nu remarce faptul ca multe dintre ele sint doar proiectii infantile de habarnist.
Cam la fel facea, pe vremuri, si SRS –

1 308 309 310 311 312 517