martie 9, 2021

CHECK-IN. 300 de polițiști locali trebuie să dea sporurile înapoi

Clotilde Armand, primarul din sector, a cerut ca 300 de de polițiști locali să restituie banii obținuți în pandemie drept sporuri

martie 9, 2021

Emil Boc și primarii de municipii somează Guvernul: dați banii pentru transportul elevilor!

”Asociaţia Municipiilor din România (AMR) solicită Ministerului Educaţiei Naţionale şi Ministerului Finanţelor Publice să respecte legislaţia în vigoare privind asigurarea finanţării transportului elevilor în interiorul municipiilor /oraşelor de la bugetul de stat”, a transmis, marţi, Asociaţia, printr-un comunicat de presă, citat de News.ro. Reprezentanţii Asociaţiei conduse de liberalul Emil Boc se referă la proiectul de […]

martie 9, 2021

De ce au greșit pompierii din Craiova adresa spitalului anunțat că este în flăcări?

Două echipaje de pompieri chemate să intervină la incendiul de la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie din Craiova au greșit adresa. Acestea au mers din greșeală la spitalul de Pediatrie. Trei autospeciale au greșit adresa și au ajuns la Spitalul de Pediatrie, aflat în aceeași zonă, potrivit Realitatea Plus. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dolj, […]

martie 9, 2021

Eugen Tomac: ”Azi e Ziua foștilor deținuți politic. Să le cinstim memoria, au murit în chinuri groaznice”

”Tancurile Armatei Roșii au instalat în România regimul criminal comunist, un regim care s-a menținut prin teroare și minciună. Primele măsuri pe care le-au luat slugile Moscovei a fost să îi aresteze și să îi condamne pe viața pe liderii politici care au făurit România Mare. Toată elita țării noastre, de la liderii PNȚ și […]

martie 9, 2021

Europa îi retrage imunitatea europarlamentarului Carles Puigdemont, fugit din Spania după referendumul privind independența Catalunyei

Parlamentul European a retras imunitatea europarlamentarului Carles Puigdemont, fost președinte al Generalitat de Catalunya (guvernul regional de la Barcelona) și a fugit de justiția spaniolă în 2017. El a fost acuzat pentru organizarea referendumului ilegal pentru independența Catalunyiei din 1 octombrie 2017. Această decizie permite reactivarea mandatului de arestare euro împotriva sa. În plus, sesiunea […]

martie 8, 2021

După tulpina britanică, și cea braziliană a ajuns în România. Poate face vaccinul anti-COVID inutil

Primele două cazuri de infectare cu tulpina braziliană de coronavirus au fost confirmate astăzi în România, anunță Institutul Național de Sănătate Publică. Secvențierea probelor s-a făcut la Institutul Matei Balș din București. Ambele cazuri confirmate sunt din București. Într-unul dintre cele două cazuri, sursa infectării nu a putut fi stabilită. Unul dintre cazuri este un bărbat […]

martie 8, 2021

Trei cadre medicale au sărit de la etaj de frica incendiului de la Spitalul de psihiatrie din Craiova

Un incendiu a izbucnit, luni seară, la Spitalul de Psihiatrie din Craiova. 18 pacienţi şi cinci cadre medicale s-au autoevacuat, iar un alt pacient a fost scos de pompieri. Trei cadre medicale au fost transportate la spital cu fracturi, după ce au sărit de la etaj pentru a scăpa de flăcări. Incendiul ar fi fost […]

martie 8, 2021

Cum se vede pandemia de lângă lacul Como și cum rămâi fără masă la restaurant de ziua ta

Locuiesc lângă Como (oraș care face parte din regiunea Lombardia).De la sfârșitul lui octombrie suntem în diferite faze de interdicții legate de virusul Covid 19. Am trecut de la galben la orange, de o săptămână suntem în așa-zisul orange purpuriu (vecin cu roșu), iar pe 14 martie se preconizează că ne bagă în Lockdawn. Italienii […]

martie 8, 2021

Spania: Mariano Rajoy, fostul premier de dreapta, acuzat că a primit bani negri de la partid

Fostul premier spaniol Mariano Rajoy a fost acuzat luni de către un fost trezorier al formaţiunii sale politice, Partidul Popular (PP), că a primit ilegal bonusuri financiare înainte de a prelua guvernul în 2011, transmite AFP. Administrator al PP în perioada 1990-2008, apoi trezorier până în 2009, Luis Barcenas este personajul-cheie în această afacere de […]

martie 8, 2021

Duşmanii Americii şi ai democraţiei sunt pronunţaţi pe nume, în premieră: Rusia şi China

Avem de a face cu o adevărată europenizare a politicii externe americane, alături de abordarea integrată a politicii externe, de securitate şi apărare, domeniile cele mai apropiate de politicile europene ale actualei Comisii Europene sunt programul economic verde, de combatere a emisiilor de carbon şi a încălzirii globale şi de protecţie a mediului şi proiectul […]

martie 8, 2021

RFI: Valul trei al pandemiei va lovi puternic printre tineri

Ultimul bilanț indică un număr mare de cazuri de infectare cu SARS COV 2 : în ultimele 24 de ore au fost 2.280 de români confirmați cu noul coronavirus, iar 63 au murit. Dintre decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani și trei decese la categoria de vârstă 40-49 ani, deci […]

martie 8, 2021

Christian Mititelu (MAREA BRITANIE): ”La Londra, pandemia stimulează hoția. În primul rând, de câini”

La Londra, Pandemia stimulează hoția. În primul rând de câini. Mai multe persoane care își plimbă câini prin parc sunt abordate de indivizi chipurile interesați de numele sau rasa patrupedului. La momentul propice se trezesc fără el. Se vinde bine fiindcă a crescut cererea: Cei singuri și obligați să nu circule caută animal de companie. […]

martie 8, 2021

Mihaela Miroiu: ”În 1977, ONU a proclamat 8 Martie ca Ziua Internațională a Drepturilor Femeilor”

Repet, mai ales pentru politicieni: În 1977 ONU a proclamat 8 Martie: Ziua Internațională a Drepturilor Femeilor. Această zi a fost pentru prima oară consacrată drepturilor femeilor în Danemarca, acum 101 ani și cerută în SUA (cu drepturi cu tot, desigur) acum 112 ani. Cum comuniștii nu făceau deloc casă bună cu libertățile și drepturile […]

martie 8, 2021

Andrei Caramitru: ”Avem nevoie de un model Thatcher. Acum!”

Dobânzile cresc in SUA – si asta e cea mai proasta veste posibilă pentru România. Avem nevoie de un model Thatcher – acum! Trebuie să vă explic. În SUA – din cauza vaccinării rapide și pachetului uriaș de relansare aprobat de Senat (1.9 trilioane USD!) – toată lumea se așteaptă la un boom economic incredibil […]

martie 7, 2021

The Guardian: Rusia l-a cultivat pe Trump, ca “resursă”, timp de peste 40 de ani. Dezvăluirile unui fost spion KGB

KGB s-a comportat ca și cum ar fi fost extrem de impresionat de personalitatea lui Trump, a declarat pentru  The Guardian Iuri Șveț, un fost spion rus. Donald Trump a fost cultivat ca “resursă” a Rusiei peste 40 de ani, și cei de la Moscova au sărbătorit faptul că s-a arătat atât de dispus să promoveze […]

martie 7, 2021

De ce iubim minciuna? Cazul Allen Coliban, primarul Brașovului

Şocantă este reacţia permisivă şi blândă a multor români la aflarea veştii că Allen Coliban a minţit. Ca popor, avem o nepermis de mare toleranţă faţă de minciună. Ne identificăm până în măduvă cu mincinoşii naţiunii. Știu că nu pare grav, mai ales când cineva care și-a plagiat doctoratul a ajuns prim-ministru, dar e. Brașovenii […]

martie 7, 2021

Chiar ajută vitamina C bolnavii COVID? Rezultatele primului studiu științific

Noi studii aprofundate demonstrează o dată în plus că ”legendele” care circulă pe internet despre leacuri miraculoase sunt bune cel mult să mărească profiturile companiilor producătoare de suplimente și medicamente, nicidecum să ajute la vindecarea sau măcar prevenirea unor afecțiuni cumplite cum este COVID-19. De când cu pandemia, e plin internetul despre ”sfaturi” care circulă […]

martie 7, 2021

Vine Apocalipsa ZOMBIE? Sfaturile adresate de Guvernul SUA cetățenilor americani

“Te afli pe stradă iar în jurul tău roiesc hoarde de zombi care, cu mişcări greoaie, clefăie cu braţele întinse în căutarea prăzii. Pentru a supravieţui, tot ce trebuie să faci este să urmezi un set de instrucţiuni clare stabilite de către autorităţi. Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA a inițiat o campanie […]

martie 7, 2021

VOX PUBLICA să fie!

Coordonarea acestei platforme media este ultima și nu cea din urmă provocare de pe lista mea de experiențe în cei aproape 30 de ani de jurnalism. Spun ”30 de ani de jurnalism” nu ca să fac pe grozavul cu vechimea mea în presă – respect enorm orice om, indiferent ce muncă face și ce lungime […]

martie 5, 2021

Paul Ciuci (COMPACT): “I wanna know what love is”

Fondatorul celebrei trupe muzicale COMPACT se declară public dezamăgit de modul în care unii semeni tratează soarta viețuitoarelor de lângă noi care ne fac viața mai frumoasă. În unele postări pe pagina sa de socializare, Paul Ciuci îi avertizează pe cei care nu respectă dragostea pentru animalele de companie că nu vor avea în el […]

1 287 288 289 290 291 607